Social

Amenzi de 5.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 2

Douăsprezece persoane au fost depistate în Alba că nu au respectat prevederile Ordonanţei Militare nr.2 referitoare la restricţiile de circulaţie în afara locuinţei, în intervalul orar 22,00 – 06,00, fiind, în consecinţă, amendate, potrivit informaţiilor transmise marţi de Instituţia Prefectului judeţul Alba.

Valoarea totală a amenzilor se ridică la 5.000 de lei.

„Echipaje mixte de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au efectuat o acţiune pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică, având ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanţa Militară nr. 2 din 21 martie. Ca urmare a acţiunii, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Ordonanţa Militară nr.2 din 2020”, a transmis Instituţia Prefectului judeţul Alba.

Potrivit sursei citate, de asemenea, echipaje formate din 256 de poliţişti, 73 de jandarmi şi 61 de poliţişti locali au verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 500 de persoane, iar 21 de societăţi comerciale au fost supuse controalelor pentru a se asigura suspendarea activităţii.

În Alba se aflau marți în carantină 93 de persoane și în izolare la domiciliu 1.389 de persoane, în creștere față de luni, când erau 88, respectiv 1.237.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.