Economie

Magazinele Profi își scurtează programul de funcționare. Care este noul orar

Magazinele Profi din întreaga țară vor avea, începând de marți, un program de funcționare ajustat, respectiv între orele 8:00 – 20:00, cu excepția celor din zonele în care autoritățile locale impun un program mai redus, potrivit unui comunicat al companiei, transmis marți Agerpres.

„Siguranţa clienţilor şi a angajaţilor este prima noastră prioritate şi de aceea, începând de astăzi, magazinele Profi îşi scurtează programul de funcţionare. Acesta devine 8:00 – 20:00 în întreaga ţară, excepţie făcând zonele în care autorităţile locale impun un program mai redus. Magazinele care aveau program non-stop se conformează şi ele noului program. Pentru un maxim de protecţie, angajaţii magazinelor Profi vor lucra în schimburi de câte 12 ore. Astfel, cei care încheie un schimb vor reveni la lucru doar după o zi de pauză, timp în care spaţiul a fost integral dezinfectat pentru a evita transmiterea vreunui pericol de la o tură la alta”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii Profi susţin că noul program prevede şi facilităţi pentru persoanele în vârstă de peste 60 de ani, precum şi pentru medicii şi personalul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care, prezentând un document de identitate sau o legitimaţie de serviciu, vor avea prioritate la casele de marcat.

Profi deţine, în prezent, peste 1.200 de magazine şi 18.000 de angajaţi în mai mult de 500 de localităţi din România.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.