Mozaic

Pomohaci se întoarce. Ce a făcut fostul preot de s-a ales cu o amendă de 5000 de lei

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost amendat cu 5.000 de lei pentru încălcarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei cu noul coronavirus, după ce a organizat o adunare.

Cristian Pomohaci a ieșit cu mai mulți tineri pe dealul din localitatea mureşeană Moșuni, unde are o fermă, la care s-a retras. Cu toate că autorităţile au interzis adunările în perioada crizei de coronavirus, Pomohaci și tinerii au ieșit să cânte pentru ca „Dumnezeu să-i binecuvânteze pe cei care trec prin necazuri și greutăți”, scrie Gândul.

Fostul preot i-a îndemnat pe tineri să se apropie de el, pentru a transmite totul pe Facebook.

„Haidaţ’, haidaţ’ aproape de mine, haidaţ’”, le-a spus Pomohaci. „Vrem să vă cântăm o cântare despre slava lui Dumnezeu. Vă spunem Domnul să vă binecuvânteze pe toţi care treceţi prin necaz şi prin greutăţi şi să ştiţi că ne rugăm pentru voi”, a transmis fostul preot.

Cristian Pomohaci e liber, după ce procurorii Parchetului General au clasat dosarul în care era acuzat că ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu un adolescent în vârstă de 17 ani. Anchetatorii spun însă că nu îl pot trage la răspundere pe fostul părinte pentru că, între comiterea faptelor şi depunerea plângerilor a trecut mult prea mult timp. Acum, Pomohaci cântă peste tot în ţară şi încasează bani mulţi din concerte şi spectacole.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.