Administrație

Combinezoane, măști și mănuși distribuite ISU, DSP, Ambulanță și unor spitale

Peste 3.200 de combinezoane, aproape o mie de măști, sute de perechi de mănuși și aproape 100 de litri de dezinfectant au fost distribuite spitalelor din Alba Iulia, Aiud, Blaj și Câmpeni, Ambulanței, Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

„Prin dispoziţia Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă s-au repartizat judeţului Alba următoarele materiale de protecţie şi dezinfectanţi: mănuşi – 800 perechi; 3240 combinezoane; 775 măşti FFP3, 191 măşti FFP2, 90 litri dezinfectanţi. Acestea au fost distribuite astfel: Spital Blaj – 725 combinezoane, 300 măşti FFP3, 340 bucăţi FFP2, 20 litri dezinfectanţi; Spital Aiud – 25 combinezoane, 25 măşti FFP2; Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba – 50 perechi mănuşi, 800 combinezoane, 100 măşti FFP3, 370 măşti FFP2, 50 litri dezinfectanţi; Spitalul Câmpeni – 30 combinezoane; 25 măşti FFP2; Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba – 360 combinezoane, 69 măşti FFP3, 272 măşti FFP2, 244 perechi mănuşi; Direcţia de Sănătate Publică Alba – 200 perechi mănuşi, 500 combinezoane, 100 măşti FFP3, 475 măşti FFP2, 15 litri dezinfectanţi; Serviciul Judeţean de Ambulanţă – 230 perechi mănuşi, 580 combinezoane, 105 măşti FFP3, 320 măşti FPP2”, potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Instituţia Prefectului judeţul Alba.

Potrivit Instituţiei Prefectului, în perioada imediat următoare, vor fi distribuite centralizat judeţului Alba alte echipamente de protecţie, respectiv 1.580 de combinezoane, 850 măşti FFP 2, 800 măşti FFP 3, 1.575 de viziere şi dezinfectanţi.

În judeţ au fost confirmate până vineri 11 cazuri de coronavirus, potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba. Două persoane au fost declarate vindecate şi externate. Alte două nu au necesitat internare. În spital se află în prezent şapte pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.