Administrație

Anchetă declanşată de DSP la Centrul de Dializă, unde sunt confirmate zece cazuri de coronavirus

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba a demarat o anchetă, diferită de cea epidemiologică, la centrul de dializă din Alba Iulia, unde, până luni, au fost testaţi pozitiv şapte pacienţi, un medic şi două asistente, a anunţat directorul executiv al instituţiei, Alexandru Sinea.

„DSP Alba a demarat o anchetă la centrul de dializă prin intermediul inspectorilor sanitari, diferită de ancheta epidemiologică. Ancheta vizează dotarea cu echipamente de protecţie, utilizarea acestora, efectuarea triajului epidemiologic la accesul pacienţilor în unitate, respectarea precauţiunilor minime prevăzute de lege, pe care DSP le-a transmis centrului de dializă în scris de acum aproximativ 10 zile, precum şi respectarea regulilor de transport al pacienţilor dializaţi”, a transmis Alexandru Sinea.

Acesta a adăugat că se ia în calcul şi o eventuală nedeclarare a unor pacienţi a contactului cu membri de familie sau alţi apropiaţi însoţitori din state europene afectate de pandemie.

„Concluziile anchetei vor fi făcute publice odată cu finalizarea acesteia. Este inacceptabil ce s-a întâmplat”, a conchis directorul executiv al DSP Alba.

În jur de 200 de pacienţi, unii din alte judeţe, urmează tratament la Centrul de dializă din Alba Iulia.

Un medic, două asistente şi şapte pacienţi au fost confirmaţi cu coronavirus. Până luni, au fost recoltate 48 de probe ca urmare a anchetei epidemiologice.

În total, în Alba, potrivit DSP, au fost înregistrate 50 de cazuri de coronavirus, cel mai recent al unui bărbat întors cu o cursă aeriană din Londra. Bărbatul, care are domiciliul în Alba, a fost preluat de la aeroport cu simptome şi internat în Cluj Napoca.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.