Social

Centrul de Dializă din Alba Iulia. Zece pacienți și patru angajați au fost testați pozitiv

Zece pacienți și patru angajați ai Centrului de Dializă din Alba Iulia au fost confirmați cu noul coronavirus, dintr-un număr de 297 de persoane testate, din care 56 personal medical și auxiliar, a anunțat, vineri, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba, Alexandru Sinea.

„La Centrul de Dializă, ca urmare a anchetei epidemiologice, au fost testate un număr de 297 de persoane, din care 56 personal medical şi auxiliar al unităţii. Patru persoane dintre angajaţii unităţii şi zece pacienţi în total au fost confirmaţi. Toţi aceştia au fost izolaţi, conform procedurilor. Rolul anchetei epidemiologice a fost identificarea contacţilor şi a persoanelor pozitive şi izolarea acestora”, a transmis presei Alexandru Sinea.

Potrivit acestuia, DSP Alba a luat toate măsurile impuse de lege pentru limitarea extinderii şi stingerea focarului.

„Sperăm ca indicaţiile specialiştilor DSP sa fie respectate”, a conchis Sinea.

În urmă cu câteva zile, Centrul de Dializă din Alba Iulia, unde au fost iniţial testate pozitiv trei cadre medicale şi şapte pacienţi, a fost amendat cu 30.000 de lei de către DSP Alba, pentru nerespectarea recomandărilor privind nivelul de protecţie al personalului.

„După finalizarea verificărilor efectuate de inspectorii sanitari din cadrul DSP Alba la Centrul de dializă – SC Nefromed Dialysis Centers SRL din Alba Iulia, s-a constatat că nu au fost respectate în totalitate recomandările DSP Alba transmise în data de 27.03.2020. Pentru această neconformitate a fost sancţionată unitatea cu amendă contravenţională în valoare de 30.000 lei”, a precizat Alexandru Sinea.

La Centrul de Dializă din Alba Iulia urmează tratament pacienţi din Alba şi judeţe limitrofe.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.