Economie

Doi operatori economici au construit și donat SJU o cabină de dezinfecție

O cabină de dezinfecţie, concepută de tehnicienii a doi operatori economici din Alba Iulia, a fost donată, marţi, Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia – Secţiei UPU, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.

„În contextul lipsei de echipamente de protecţie pentru personalul medical din sistemul sanitar, doi operatori economici din Alba Iulia, Ener Rom Instal şi Vimed Com, şi-au unit forţele pentru a construi cabine de dezinfecţie cu scopul să fie donate Spitalului Judeţean din Alba Iulia. Echipele de tehnicieni ale celor doi operatori au reuşit să conceapă un sistem unic pentru doctorii spitalului în scopul uşurării dezinfecţiei acestora în momentul de dinaintea dezechipării combinezonului. Astfel, s-a reuşit crearea unui sistem de prevenţie a cadrelor medicale la intrarea în unitatea de primiri urgenţe”, arată sursa citată.

Reprezentanţii celor două companii, George Lorincz şi Dragoş Medrea, susţin că au în plan dotarea spitalului din Alba Iulia cu încă o cabină, pentru Secţia de Infecţioase, precum şi a spitalului din Blaj, unde sunt trataţi, de asemenea, pacienţi cu CoVid-19.

„Suntem într-un moment de cumpănă în care trebuie, mai mult ca niciodată, să ne unim forţele şi invităm pe această cale şi alţi operatori economici să se alăture iniţiativei şi să contribuie cât pot de mult în prevenţia răspândirii virusului. Astfel vom putea să ne reluăm activităţile cât mai repede”, a declarat, potrivit comunicatului, George Lorincz, reprezentantul uneia dintre firme.

La rândul său, Dragoş Medrea a afirmat că apreciază că are o datorie civică, pentru a ajuta comunitatea din care face parte şi de a pune la dispoziţie experienţa sa pentru a ajuta la depăşirea momentelor de criză.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.