Social

Primii pacienți cu CoVid-19 vindecați în Spitalul Municipal Blaj

Patru bolnavi infectați cu CoVid-19 internați la spitalul din municipiul Blaj, unde sunt tratate cazurile cele mai grave înregistrate în județul Alba, au fost externați vineri, acestea fiind primele cazuri de vindecare realizate aici.

„O veste fantastică pentru Blaj! 4 pacienți infectați cu noul coronavirus s-au vindecat la Spitalul Municipal Blaj şi au fost externați astăzi, urmând să ajungă acasă de Paşte. Este o mare realizare a personalului medical şi a Blajului, pentru că la Spitalul din Blaj sunt tratați doar pacienții cu forme severe sau grave de infecții cu CoVid-19 sau care au şi alte patologii cronice, celelalte spitale din județ asigurând tratarea pacienților cu forme uşoare sau asimptomatice de infecții cu CoVid-19”, a anunțat, vineri, pe o rețea de socializare, primarul Gheorghe Valentin Rotar.

Edilul a adăugat că Blajul „nu-şi poate permite să eşueze în această luptă”.

Potrivit acestuia, în Blaj nu este înregistrat niciun caz de infectare în rândul populației sau în rândurile cadrelor medicale.

El a mai spus că este recunoscător întregului personal de la Spitalul Municipal Blaj, în primul rând celor 12 medici, 24 de asistente şi 18 infirmiere şi îngrijitoare care lucrează în ture de 12 cu 24 de ore liber, în acest prim schimb. După 14 zile, aceştia vor fi înlocuiți de alți colegi, ei urmând să rămână în izolare acasă.

În Spitalul Municipal Blaj se află vineri internați 27 de pacienți cu noul coronavirus, a căror evoluție este „favorabilă în peste 90% dintre cazuri”, a precizat Gheorghe Valentin Rotar.

În Alba, județ în care au fost înregistrate cinci decese, au fost confirmate până vineri un număr de 144 de cazuri.

Față de joi, numărul cazurilor a crescut cu 3, din 312 teste efectuate în 24 de ore. Potrivit conducerii DSP Alba, până vineri au fost efectuate în total 3.434 de teste.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.