Social

Dosar penal pentru un bărbat care a părăsit centrul de carantină. El se întorsese din Germania

Un bărbat care a părăsit un centru de carantină din Alba Iulia unde se afla ca urmare a revenirii sale în țară din Germania, din „zona roșie”, este cercetat penal pentru fapta sa de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, potrivit unui comunicat publicat vineri.

Totodată, acesta a fost introdus în carantină pentru încă 14 zile.

Conform sursei citate, în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a fost înregistrat vineri un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, “constând în aceea că, în noaptea de 22/23.04.2020, numitul L.G. a părăsit, fără acordul instituțiilor competente, centrul de carantinare din Alba Iulia, unde era carantinat ca urmare a revenirii în țară din zona roșie a Uniunii Europene, respectiv Germania, iar după depistarea de către organele de cercetare penală acesta a fost introdus în carantină pentru o perioadă de încă 14 zile”.

În județul Alba se aflau, vineri, în carantină 113 persoane și în izolare la domiciliu 323 de persoane. “Până acum, au ieșit 638 persoane din carantină și 4.318 persoane din izolare la domiciliu”, a transmis Instituția Prefectului județul Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.