Social

10% din testele efectuate zilnic în România se fac în județul Alba

Cele două laboratoare din Alba, al Direcției de Sănătate Publică (DSP) şi al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia, efectuează zilnic 10% din testele care se realizează într-o singură zi pe teritoriul României, a anunțat, sâmbătă, directorul executiv al DSP Alba, Alexandru Sinea.

„Ne menținem în continuare lideri naționali la testare, raportat la numărul de locuitori. Alba deține 5% din numărul total de teste efectuate până acum în țară. De asemenea, în cele doua laboratoare din Alba sunt efectuate zilnic 10% din testele care se realizează într-o singură zi pe teritoriul Romaniei”, a afirmat Sinea.

Potrivit acestuia, vineri în Alba au fost prelucrate în total 609 teste, din care 409 în laboratorul DSP şi 200 în cel al SJU Alba Iulia.

„S-a ajuns astfel la un total de 6.135 de teste efectuate în județ de la începutul perioadei de testare”, a precizat directorul executiv al DSP Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.