Social

Petreceri penale în Cugir. Amenzi de 80.000 de lei aplicate la un chef de noapte

Unei tinere din orașul Cugir i-a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, după ce a organizat sâmbătă noaptea o petrecere, la care au fost prezente nouă persoane, polițiștii aplicând în acest caz amenzi totale în valoare de 80.000 de lei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de către Instituția Prefectului Alba, polițiștii din județ au continuat să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență.

În orașul Cugir a fost organizată o acțiune punctuală pentru menținerea siguranței publice și respectarea restricțiilor impuse de starea de urgență. Au fost controlate 109 persoane și 46 de autovehicule și au fost verificate 34 de persoane aflate în izolare.

„În jurul orei 23,00, polițiștii au intervenit la locuința unei tinere de 29 de ani, unde avea loc o petrecere. Acolo au fost identificate 9 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 32 de ani, care fie nu au putut prezenta declarația pe propria răspundere, fie aceasta nu era completată corespunzător. Polițiștii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 80.000 de lei, iar față de organizatoarea petrecerii a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, menționează sursa citată.

La acțiune, alături de polițiștii din Cugir, au participat jandarmi, polițiști locali și polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Acțiuni punctuale au fost organizate și în municipiile Alba Iulia și Sebeș. În urma activităților au fost identificate 80 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea, acestea fiind sancționate cu amenzi în valoare de 86.000 de lei.

Și Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba a continuat să desfășoare misiuni în contextul combaterii răspândirii CoVid-19 – escortare a convoaielor auto, asigurare a măsurilor de ordine publică în zona centrelor de carantină, verificarea modului de respectare a prevederilor ordonanțelor militare, acțiuni în cooperare cu Poliția pentru verificarea respectării măsurilor impuse.

„În ultimele 24 de ore, 121 de jandarmi au acționat pe raza județului Alba. În urma acțiunilor specifice au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8.000 de lei. Aceste sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare cu privire la circulația persoanelor”, transmite Instituția Prefectului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.