
Trei autoturisme care fac parte dintr-un convoi ce tranzita judeţul Alba cu persoane sosite din zona roșie CoVid-19 și în care se aflau 11 persoane, au fost implicate miercuri într-un accident rutier pe Autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.
Una dintre persoanele implicate în accident are nevoie de asistenţă medicală, dar a refuzat transportul la spital.
„Cele 3 autoturisme făceau parte dintr-un convoi care tranzita judeţul cu persoane sosite din zona roșie CoVid-19. (…) Victima asistată medical a suferit contuzii ușoare, un traumatism la membrul superior stâng și refuză transportul la spital”, a arătat ISU Alba.
La locul accidentului s-au deplasat echipaje ale pompierilor militari din Sebeș, în colaborare cu Serviciul Județean de Ambulanță, pentru salvarea victimelor intervenindu-se cu o autospecială și trei ambulanțe.
Comentarii recente