Mozaic

Au fost date publicității propunerile pentru relaxarea restricțiilor

Institutul Național de Sănătate Publică a publicat măsurile de relaxare, acestea fiind postate pe site sâmbătă.

Documentul este lansat în dezbatere publică, iar sugestiile pot fi trimise pe adresa de email propuneri.relaxare@ms.ro.

Documentul poate fi consultat pe pagina de web a INSP, secţiunea Comunicate.

Măsuri care privesc angajații

Angajații vor respecta măsurile de precauție universal valabile:

  • Portul obligatoriu al măștii (medicale/non-medicale), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.
  • Izolarea la domiciliu în cazul în care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
  • Izolare la domiciliu în cazul în care a venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS COV-2 și respectarea măsurilor aplicabile, în vigoare.

Măsuri care privesc angajatorul

Angajatorii vor asigura:

  • Programul de lucru decalat pentru a evita aglomerările la intrare/ieșire din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp în aceeași incintă;
  • Triajul observațional al angajaților și nu vor permite prezența la locul de muncă al persoanelor care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, stănut, rinoree, febră, stare gnerală alterată);
  • Termometrizarea zilnic, la intrarea în tura de serviciu – angajații cu temperatura peste 37 C vor fi trimiși acasă cu indicaţie de consultare a medicului de familie;
  • Vor asigura o distanță de minimum 1,5 m între angajații care lucrează la birouri orientate față-spate și spate-spate;
  • Pentru birourile orientate față-față vor asigura separarea acestora cu paravane care se vor dezinfecta zilnic cu solutii pe bază de alcool;
  • Dezinfecția suprafețelor de lucru la începerea serviciului și apoi o dată la 4 ore;
  • Acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței fizice de minimum 2 m;
  • Aerisirea periodică a încăperilor;
  • În cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectua nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului.

Reguli pentru școli

  • Elevii și profesorii care revin în școli pentru pregătirea examenelor naționale vor purta obligatoriu mască. De asemenea, grupele de elevi nu trebuie să fie mai mari de 10.
  • Activitatea de pregătire se va organiza pe grupe care vor cuprinde cel mult 10 elevi și va dura nu mai mult de 3 ore, cu pauză de cel puțin 10 de minute la fiecare oră, pentru aerisirea încăperilor.
  • La activitățile de pregătire este interzisă participarea elevilor și a personalului didactic sau auxiliar care suferă de afecțiuni cronice, locuiesc împreună cu persoane ce suferă de astfel de afecțiuni sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani.
  • Pauzele se vor programa astfel încât simultan să nu fie în pauză mai mult de 2 grupe de maxim 10 elevi fiecare.
  • Înainte de începerea activităților de pregătire/examinare, în spațiile unde acestea urmează a se desfășura, se va realiza dezinfecția suprafețelor cu substanțe biocide pe bază de clor sau alcool, urmată de aerisirea încăperii pentru o perioadă de cel puțin 30 de minute.
  • Accesul în interiorul școlii se va realiza doar după dezinfecția mâinilor, verificarea temperaturii (care nu trebuie să depășească 370) și sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii.
  • Pe toată durata activităților desfășurate în școală, atât elevii cât și profesorii vor purta mască medicală simplă sau mască nemedicală din diverse materiale textile, iar elevii vor fi așezați în bănci astfel încât să aibă cel puțin un loc liber în stânga și dreapta și un rând liber în față și spate.
  • Eliminarea măștilor purtate de elevi și profesori se va realiza în locuri special destinate.
  • Activitatea de examinare se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor mai sus prezentate, fără a fi obligatorie acordarea pauzelor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.