Economie

Pandemia a ridicat prețurile, în aprilie. Cele mai mari scumpiri, la cartofi

Cartofii, articolele chimice și serviciile de telefonie s-au scumpit cel mai mult în luna aprilie a acestui an față de martie, în timp ce ouăle, combustibilii și alte servicii s-au ieftinit.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate miercuri, cartofii s-au scumpit cu 8,96% în luna aprilie a acestui an față de martie 2020. Față de luna decembrie a anului trecut, cartofii s-au scumpit cu 21,67%. În schimb, ouăle s-au ieftinit cu 1,27% în aprilie, față de luna precedentă, iar față de luna decembrie 2019 au avut prețuri mai mici cu 3,03%.

Articolele chimice s-au scumpit cu 0,62% în luna aprilie în comparație cu martie și cu 1,11% față de luna decembrie 2019.

Combustibili mai ieftini, în starea de urgență

Combustibilii s-au ieftinit cu 2,67% față luna anterioară și cu 8,3% față de decembrie 2019.

Serviciile de telefonie s-au scumpit în aprilie față de luna anterioară cu 0,16% și cu 0,52% față de luna decembrie. În schimb, alte servicii s-au ieftinit față de luna anterioară cu 0,33%, dar s-au scumpit cu 2,16% față de decembrie 2019.

Rata anuală a inflației, în scădere

Rata anuală a inflației a coborât la 2,7% în luna aprilie a acestui an, de la 3% în luna martie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,72%, serviciile cu 3,06%, iar mărfurile nealimentare cu 0,53%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).

Prețurile de consum în luna aprilie 2020, comparativ cu martie, au urcat cu 0,26%, iar față de decembrie 2019 avansul a fost de 1,42%.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.