Social

Organizații ale elevilor și studenților îndeamnă tinerii să rămână responsabili

Elevii, studenții și tinerii din România sunt îndemnați de Consiliul Național al Elevilor (CNE), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Tineretului din România (CTR) să rămână responsabili și în perioada următoare stării de urgență, care a fost decretată pentru a limita efectele pandemiei de CoVid-19.

„Este necesar ca, pe lângă responsabilitate, să dăm dovadă de solidaritate. Astfel, salutăm tinerii și organizațiile de și pentru tineret care s-au implicat în comunitate, în vederea limitării răspândirii și diminuării efectelor negative cauzate de virusul SARS-CoV-2. Acțiuni ca participarea la actul educativ, implicarea în comunitate prin sprijin oferit categoriilor vulnerabile și celor care au luptat în ‘linia întâi’, respectarea îndemnului ‘Stați acasă!’ sunt doar câteva dintre modalitățile prin care tinerii s-au făcut vizibili la nivel național”, se arată într-un comunicat transmis Agerpres.

CNE, ANOSR și CTR încurajează tinerii să aibă în continuare o conduită civică adecvată, chiar dacă România nu va mai fi în stare de urgență, și îi îndeamnă să respecte cu strictețe regulile de igienă personală și folosirea măștii de protecție; să păstreze distanța socială și să evite zonele aglomerate; să evite deplasările nejustificate în afara localității; să rămână acasă dacă prezintă simptome de gripă sau răceală (tuse, febră, dificultăți în respirație) și să sune medicul de familie pentru a solicita sfaturi; să se implice în continuare în activități de voluntariat pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 sau să sprijine și să promoveze inițiativele din comunitatea lor; să aloce timp suficient procesului de învățare; să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, să evite știrile ce conțin: exprimări pompoase, alarmiste, tratamente naturiste, homeopatice sau medicamentoase împotriva CoVid-19; să adopte o conduită civică adecvată atunci când desfășoară activități în aer liber și să nu se deplaseze într-un grup mai mare de 3 persoane.

„În ultima perioadă, la nivelul unora dintre comunitățile locale, discursul populist a primat în dezavantajul cetățenilor. Condamnăm, cu fermitate, toate acțiunile politicienilor care au avut drept scop nu garantarea siguranței cetățenilor și a participării acestora la procesele de învățare în mediul online, ci consolidarea unei imagini în scop electoral. În aceste vremuri de criză, elevii, studenții și tinerii din România au nevoie de o clasă politică responsabilă, care să elaboreze politici publice în beneficiul cetățenilor”
Comunicat comun al mai multor organizații de tineret

Organizațiile de tineret fac apel la Ministerul Educației și la Ministerul Sănătății pentru a garanta siguranța elevilor care vor susține în perioada următoare examene naționale.

„Facem un apel deschis, pe această cale, la Ministerul Educației și Cercetării, dar și la Ministerul Sănătății, pentru a garanta siguranța elevilor, unii dintre ei viitori studenți, care vor susține în săptămânile următoare examenele naționale. Autoritățile publice de la nivel central și local trebuie să își coordoneze resursele pentru a se asigura că examenele se desfășoară în condiții optime”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, organizațiile de tineret condamnă acțiunile politicienilor care nu au fost îndreptate spre siguranța cetățenilor, ci spre „consolidarea unei imagini în scop electoral”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.