Național

Ministrul Lucian Bode promite că 2020 va fi „anul autostrăzii Sibiu – Pitești”

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat vineri, la Sibiu, că anul 2020 va fi unul al „autostrăzii Sibiu-Pitești”, el precizând că la tronsonul 1 au început lucrările, iar la secțiunea 5 a fost semnat contractul de proiectare și execuție.

Totodată, el a menționat că, pentru tronsonul 4, câștigătorul licitației ar putea fi anunțat în maxim 20 de zile, în timp ce tronsoanele 2 și 3 ar putea fi scoase la licitație în lunile următoare, până la sfârșitul anului.

„După ce am reușit să începem lucrările la tronsonul 1 Sibiu – Boița, luni am semnat contractul pentru proiectare și execuție secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești. La sfârșitul acestei luni, maxim 20 de zile, cred că vom fi în măsură să anunțăm câștigătorul și, fără contestații, să semnăm contractul, până la sfârșitul lunii iunie, și pentru tronsonul 4 Tigveni – Curtea de Argeș. În ceea ce privește tronsonul 3, avem toate datele și toate analizele făcute, (…) astfel încât Compania de drumuri să poată să scoată la licitație și tronsonul 3. Avem în analiză o serie de măsurători, studii geo, pe care le realizăm pe tronsonul 2, astfel încât până la sfârșitul acestui an să putem să scoatem la licitație și să semnăm contractul de execuție și pentru tronsonul 2. Așadar, din acest punct de vedere, suntem în linie dreaptă – după ani și ani de așteptări, iată am început lucrările”, a spus ministrul Transporturilor.

Bode a arătat că există și resursele financiare necesare pentru lucrări, precizând că, în bugetul pe acest an, Guvernul a alocat o sumă de 6,4 miliarde de lei pentru toți cei 164 de kilometri de autostradă sau drumuri expres, aflați în execuție.

„Și din punct de vedere al finanțării, lucrurile stau foarte bine. Avem 6,4 miliarde de lei alocați prin bugetul de stat pe anul 2020, titlul 58 – Fonduri europene. Așadar, nu avem nicio problemă să finanțăm toate loturile de autostradă aflate în execuție în acest moment, vorbesc de 164 de kilometri de autostradă și drumuri expres”, a menționat Lucian Bode.

Ministrul Transporturilor a mai arătat că au fost trimise clarificările necesare către Comisia Europeană în ceea ce privește aspectele de mediu.

„Avem toate clarificările transmise către Comisia Europeană, suntem pe ultimii metri în a primi răspunsul pentru acea problemă, în ghilimele, ridicată de către unii care nu aveau treabă și spuneau că Autostrada Sibiu – Pitești este compromisă din cauza gândacului. A fost o falsă problemă și iată că în foarte puțin timp o să avem și aprobarea Comisiei Europene pentru finanțarea tronsoanelor 1,4 și 5”, a afirmat oficialul guvernamental.

Lucian Bode a mai arătat se poartă discuții cu o instituție financiară care și-a exprimat deschiderea pentru acordarea unui împrumut-punte pentru a finanța tronsoanele 1,4 și 5 din autostrada Sibiu-Pitești.

“Suntem în discuții foarte avansate cu o instituție financiară care și-a exprimat deschiderea pentru a ne acorda un împrumut-punte pentru a finanța, din acel împrumut, aceste tronsoane de autostradă 1,4 și 5 din Sibiu-Pitești, pentru a lua presiunea de pe bugetul de stat. Ne bucurăm să avem acest element important, cel al finanțării, asigurat”, a punctat Lucian Bode.

Ministrul Transporturilor a apreciat modul în care se lucrează pe șantierul lotului 1 al autostrăzii Sibiu – Pitești, menționând că va fi acordat tot sprijinul pentru constructor astfel încât acesta să finalizeze obiectivul de investiții.

„Este un șantier în care, cu adevărat, se lucrează. Îl felicit pe constructor. Dacă merge în această progresie, sigur nu are nevoie de 36 de luni să finalizeze acest obiectiv”, a conchis Lucian Bode.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat, pe 30 martie, ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul 1 al secțiunii 1, Sibiu – Boița, din cadrul autostrăzii Sibiu – Pitești, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC).

Contractul de proiectare și execuție pentru acest lot, cu o valoare de 612,64 milioane de lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie 2019, între CNAIR și Compania Porr Construct SRL.

Potrivit prevederilor contractului, a fost stabilită o perioadă de 12 luni pentru proiectare, 36 de luni ca perioadă de execuție a lucrărilor și 120 de luni perioadă de garanție.

Premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au vizitat, vineri dimineața, șantierul Autostrăzii Sibiu – Pitești, tronsonul I, pe distanța Sibiu – Boița (județul Sibiu).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.