Economie

O bucată de autostradă din A3 va fi finalizată în această vară

Tronsonul de 17,9 km al Autostrăzii Transilvania (A3), între Iernut și Chețani, este aproape de finalizare, scrie Monitorul de Cluj.

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură (API) au efectuat o vizită, vinerea trecută, pe șantierul tronsonului Iernut-Chețani al Autostrăzii Transilvania, filmând din dronă toți cei 17,9 km. În aceeași zi, premierul Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, au dat un ochi peste lucrările de pe loturile 1 și 2 ale Autostrăzii A10 Sebeș-Turda.

Dacă reprezentanții Guvernului s-au lovit, în sfârșit, de realitatea cruntă din teren pe A10, în schimb membrii ONG-ului pentru infrastructură vin cu vești bune. Constructorul de pe lotul 3, între Iernut și Chețani, asocierea Astaldi – Max Boegl, se apropie rapid de finalizarea lucrărilor.

Potrivit API, activitatea este concentrată în nodul Iernut (pasaj peste calea ferată, devierea DN 14A, giratoriile intersecției) și la cele două poduri peste Mureș, unde se avansează la rampe, asfalt, rosturi de dilatație, panouri fonoabsorbante și parapete.

În alte puncte de lucru, muncitorii aplică deja pământ vegetal pe taluzuri, betonează șanțuri și rigole și nivelează umpluturile în spațiile de parcare. De asemenea, asfaltul de uzură este așternut pe aproximativ 50% din lot, iar parapetele de protecție pe circa 30%, conform raportului Asociației.
Lotul 3 al Autostrăzii Transilvania, un nou tronson „muzeu”?

Cu toate că pe lotul 3 lucrările avansează în ritm alert, pe tronsonul vecin, lotul 4, între Câmpia Turzii și Chețani, lucrurile stau mult mai prost. Anul trecut, avansul fizic pe acest segment era de doar 10%, iar constructorul Straco nu pare să facă față cerințelor.

„Estimăm că totul va fi gata în luna august 2020. Însă, așa cum am spus de nenumărate ori, ultima dată în 8 aprilie, autostrada nu va putea fi deschisă traficului rutier, nodul Chețani aflat pe lotul vecin fiind în continuare în aer”, avertizează Asociația Pro Infrastructură.

CNAIR vrea să preia nodul Chețani de la Straco

Momentan, oficialii din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) încearcă scoaterea nodului Chețani din contractul celor de la Straco, care în ultimele luni „practic nu au lucrat nimic” din cauza situației financiare precare, semnalizată deseori în ultimele luni.

Însă, chiar dacă CNAIR va reuși să preia nodul Chețani, este nevoie de achiziții de materiale și utilaje, termenul de execuție asumat de doar două luni fiind complet nerealist, spun reprezentanții API.

„Din monitorizarea noastră în cazuri similare, finalizarea în regie proprie a nodului în acest an ar fi o performanță pentru CNAIR! Solicităm realizarea de urgență a tuturor achizițiilor necesare și rezilierea întregului contract cu Straco, urmată de expertiza și re-licitarea sectorului de 15,7 km”, susține Asociația Pro Infrastructură.

Premierul Ludovic Orban promite investiții-gigant în infrastructură

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a prezentat, luni, în Parlament, măsurile de relansare economică în urma efectelor epidemiei. Premierul a afirmat că nu a existat niciodată un proiect „atât de ambiţios” precum cel al Partidului Național Liberal (PNL), prin care Executivul are de gând să aloce „sume uriaşe” pentru investiţii publice, printre care și infrastructura.

„Punem la punct o schemă foarte amplă de susținere a schemei de investiții. În sectorul public, nu a existat niciodată, în România, un proiect atât de ambițios cum este proiectul nostru, în care vrem să alocăm sume uriașe pentru investiții publice în infrastructură, de transport, energetică, sanitară”, a declarat Ludovic Orban, la „Ora prim-ministrului”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.