Administrație

Demersuri pentru reluarea serviciilor medicale în „Spitalul Nou” din Blaj

Autorităţile din Blaj, oraș în care sunt tratate cazurile grave și critice de Covid-19 sau cu comorbidităţi și alte afecţiuni din judeţul Alba, au început lucrările de amenajare a „Spitalului Vechi” pentru a muta aici pacienţii infectaţi cu Covid-19.

Astfel, ei speră să reia serviciile medicale în incinta „Spitalului Nou” pentru cetăţenii din municipiu și din zona Târnavelor.

„În aceste zile, au început lucrările în incinta Spitalului Vechi, pentru a fi mutaţi pacienţii internaţi cu Covid-19, astfel încât, la ‘Spitalul Nou’, să avem îndeplinite toate normele necesare pentru ca Ministerul Sănătăţii să-și dea acordul în vederea reluării serviciilor medicale, altele în afara celor de tratare a cazurilor de coronavirus, pentru a redeschide Ambulatoriul Spitalului și pentru a putea face internări pe secţii, în cazul pacienţilor din Blaj și din Zona Târnavelor. Estimăm că în aproximativ două săptămâni aceste servicii medicale vor fi din nou disponibile la Spitalul Municipal Blaj”, au transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii Primăriei și ai Spitalului Municipal Blaj.

De menționat că așa-numitul „Spital Vechi” este situat pe o altă stradă decât cel „Nou”, dat în folosință în 1984.

În ultimele două luni, odată cu declararea Spitalului Blaj ca spital-suport pentru tratarea cazurilor grave și critice de CoVid-19 sau cu comorbidități și alte afecțiuni din Alba, celelalte spitale din județ asigurând doar tratarea pacienților cu forme ușoare sau asimptomatice de infecții cu CoVid-19, pacienții cronici sau cei care aveau nevoie de Urgențe sunt nevoiți să meargă la Alba Iulia, la peste 40 de kilometri distanță.

În altă ordine de idei, în acest moment, în municipiul Blaj nu există cazuri confirmate de coronavirus, nici în rândul populației și nici în cel al cadrelor medicale.

Vineri, în Spitalul Municipal Blaj erau internați 14 pacienți, cu vârste cuprinse între 43 și 90 de ani, din care cinci în secția de Boli Infecțioase, șapte la Interne și doi în ATI.

„Numărul total de bolnavi infectați cu noul coronavirus tratați la Spitalul Municipal Blaj, de la începutul activității ca spital suport pentru cazurile grave și critice de Covid-19 sau cu comorbidități și alte afecțiuni din județ, în perioada 2 aprilie – 22 mai 2020, este de 94. Până acum, 62 de pacienți s-au vindecat și au fost externați, 3 pacienți, cu stare ameliorată, au fost transferați la secția Boli Infecțioase a SJU Alba Iulia și un pacient, vindecat, a fost transferat la Secția Psihiatrie a SJU Alba Iulia. 14 pacienți infectați cu noul coronavirus au decedat”, se menționează în comunicat.

Pacienţii decedaţi sunt din Ocna Mureș (3), Abrud (2), Aiud, Şard, Zlatna, Săliștea Deal, Cugir, Lunca Mureșului, Trâmpoiele (Zlatna), Blandiana și Pianu de Jos.

În ultima săptămână, s-au vindecat și au fost externaţi 11 pacienţi. Cel mai tânăr dintre aceștia are 19 ani, iar cel mai în vârstă are 90 de ani.

Numărul total al pacienţilor vindecaţi și externaţi în luna mai este de 34.

Rata de vindecare în Spitalul Municipal Blaj este, până acum, de 65,95%.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.