Învățământ

Mai multe asociații solicită Guvernului organizarea în condiții de siguranță a examenelor naționale

Reprezentanţii elevilor, studenţilor, părinţilor şi ai cadrelor didactice solicită Guvernului organizarea în condiţii de siguranţă a examenelor naţionale – Evaluarea Naţională şi Bacalaureat.

Potrivit acestora, anularea examenelor naţionale şi, implicit, echivalarea lor „nu reprezintă o soluţie care să vină cu adevărat” în sprijinul beneficiarilor primari ai educaţiei.

„Într-un sistem de învățământ preuniversitar, în care procesul de evaluare nu este unul unitar, existând o serie de discrepanțe, nu doar între unitățile de învățământ, ci chiar între clasele din cadrul aceleiași școli, mediile obținute pe parcursul anilor nu pot substitui examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională. Tragem un semnal de alarmă cu privire la faptul că o serie de cadre didactice din învățământul preuniversitar continuă să folosească notarea drept un mijloc de coerciție. Anularea sau amânarea nejustificată a examenului de Bacalaureat este o măsură fără precedent, care ar presupune acordarea diplomelor de Bacalaureat pentru toți elevii, absolvenți ai ciclului liceal, care au media generală din anii de studiu mai mare decât 6. Așadar, având în vedere argumentele menționate mai sus, în momentul de față nu există posibilitatea ierarhizării elevilor în baza acestor medii. De asemenea, această măsură ar fi discriminatorie față de toți deținătorii unei diplome de Bacalaureat care au susținut acest examen în perioada 2011 – 2019, inclusiv”, afirmă reprezentanții mai multor organizații.

Potrivit acestora, un alt argument care susține importanța organizării examenului de Bacalaureat este faptul că există „riscul major de a fi întreruptă măsura protecției speciale” pentru copiii abandonați, întrucât diploma reprezintă o condiție pentru această măsură, așa cum relevă articolul 55, alineatul 2 din Legea 272/2004.

„În spiritul echității și al garantării principiului egalității de șanse, se impune organizarea examenului de Bacalaureat, pentru a-i proteja și pe elevii care au optat pentru studiul în străinătate, diploma de Bacalaureat reprezentând o condiție esențială în acest proces de admitere”, precizează sursa citată, care adaugă că „în momentul de față, se impune organizarea unei evaluări standardizate, care să certifice competențele elevilor la finalul unui ciclu de studii și accederea într-un ciclu superior”.

Mesajul către Guvern este transmis de Consiliul Național al Elevilor, Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din București și Ilfov, Asociația Vâlceană a Elevilor, Asociația Elevilor din Maramureș, Uniunea Liceenilor Maghiari din România, Organizația Salvați Copiii România, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.