Național

Înviere cu repetiție. Circa o sută de persoane au participat la Învierea ver. 2.0 de la Constanța

După cinci săptămâni de la Înviere, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul de Constanța, propune credincioșilor să mai ia o dată lumină

Slujba de Înviere cu repetiție ținută de ÎPS Teodosie la Constanța, de la malul mării, a fost umbrită de o persoană care a făcut scandal în timpul liturghiei.

În noaptea de marți spre miercuri, în bisericile și mânăstirile din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului a fost oficializată Slujba de Înviere. Preoții au invitat din nou credincioșii să vină să primească Lumină, deși de la sărbătorile pascale au trecut mai bine de cinci săptămâni.

În Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a început, marți seara, slujba Odovania praznicului Învierii, ritual săvârșit întocmai celui din noaptea de Paşte.

Evenimentul religios nu a fost lipsit de incidente. Un bărbat a încercat să perturbe slujba la care au luat parte peste 100 de credincioși. Acesta au început să scandeze injurii și a fost reținut de autorități și dus la o secție de poliție.

„A fost înregistrat un incident în care un bărbat s-a manifestat gălăgios. A fost dus la secția de poliție și urmează să se ia măsurile care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanta, inspector Andreea Iliescu.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.