Social

Ludovic Orban, amendat după cheful de la Palatul Victoria. Câți bani a plătit premierul

Ludovic Orban a plătit două amenzi după ce pe internet au apărut imagini în care premierul fuma și nu purta mască de protecție la Palatul Victoria.

Prim-ministrul Ludovic Orban a achitat, sâmbătă, prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3.000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţii închise, se precizează într-un comunicat al Guvernului.

Aceasta vine după ce în spaţiul public a apărut o fotografie făcută într-un birou din Palatul Victoria cu Ludovic Orban şi mai mulţi oficiali care nu poartă măşti şi fumează în interior. Conform informațiilor care au circulat în mediul online, întâlnirea ar fi avut loc de ziua premierului Orban.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.