Social

Tânăr din Alba Iulia prins că fura produse alimentare

Polițiștii din Alba Iulia l-au reținut pe un tânăr din Alba Iulia care ar fi sustras produse alimentare dintr-un magazin, pe care le-a ascuns sub haine, informează un comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului Alba.

Este vorba despre un tânăr de 25 de ani care, potrivit polițiștilor, aflându-se, marți, în jurul prânzului, într-un magazin alimentar, ar fi profitat de neatenția angajaților și ar fi sustras produse alimentare, în valoare de 233 de lei, pe care le-ar fi ascuns sub geaca cu care era îmbrăcat și ar fi ieșit din magazin. A fost surprins de o angajată a magazinului, care a anunțat poliția.

La scurt timp, tânărul, cunoscut cu antecedente penale, a fost identificat de polițiști, iar prejudiciul a fost recuperat și predat reprezentanților societății comerciale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.