Social

Ocupații abandonate. Un singur meșter din Apuseni mai face opinci

Iosif Trifuț împreună cu unul dintre nepoți

Un singur meșter popular mai confecționează în prezent în zona Munților Apuseni opinci, odinioară încălțămintea de bază a moților, care, acum, sunt mai apreciate de turiștii străinii decât de localnici.

În vârstă de 62 de ani, Iosif Trifuț și-a transpus în practică pasiunea pentru opinci după pensionarea sa. Bărbatul a lucrat mult timp, ca maistru, la cooperativa meșteșugărească din Câmpeni, unde era specializat în confecționarea de încălțăminte din piele.

„Pasiunea pentru meșteșugul popular și, în special, pentru opinici o am de când mă știu. În urmă cu opt ani, m-am hotărât să fac opinci din piele, după modele străvechi”, a afirmat, pentru Agerpres, moțul din Câmpeni.

Încălțăminte pentru interpreții de muzică populară

La scurt timp, Iosif Trifuț a început să participe la târguri meșteșugărești, mai întâi în Alba, apoi tot mai departe. În ultimii ani, a fost nelipsit de la evenimentele de acest gen organizate în partea de vest a țării, în Timișoara, Oradea, Deva, acolo unde, mai ales în anumite „ținuturi”, oamenii încă încalță opinci la sărbători.

„Opincile le vând în târguri tradiționale din țară. Eu realizez trei modele de opinci: cu gârgoi (gurgui – adică cu vârful întors), cu găicuțe – modelul acesta se caută în zona Banatului și un model la care aplic talpă, pentru a se putea merge pe stradă. Sunt mulți clienți care vor modele pe care să le poarte zi de zi, așa că am aplicat talpă ca să reziste cât mai mult timp. Celelalte două modele sunt purtate îndeosebi de interpreți de muzică populară”, a explicat bărbatul.

Totul se realizează manual, din piele de bovină, iar pentru a confecționa o pereche de opinci îi ia cam trei zile.

„Folosesc ustensile: ciocan, clește, falțî. Procesul este unul migălos, care necesită timp. Pielea de bovină se trage pe captă (un format de lemn), apoi se lasă la uscat, ca să capete forma piciorului. După aceea, le dau găuri în opinci. Lucrez cam trei zile ca să termin o pereche de opinci”, a spus meșterul.

În ceea ce privește culorile, predomină maro și negru, separat sau combinat.

„Ca pe vremea dacilor”

Opincile confecționate de moțul din Câmpeni au ajuns însă și peste graniță, inclusiv pe alte continente.

„Au cumpărat opinci de la mine turiști străini din Canada, Franța, Spania, Marea Britanie. Turiștii străini sunt încântați când văd opinci și mă întreabă cum le fac. Le povestesc turiștilor cum fac opincile, încălțăminte pe care o purtau strămoșii noștri. Unii le cumpără ca să le poarte, alții vor, pur și simplu, ca să aibă un suvenir din România și spun că nu au mai văzut așa ceva. Sunt bucuros când văd că meșteșugul popular este apreciat”, a spus Iosif Trifuț.

El a adăugat că în Munții Apuseni este singurul meșter popular care confecționează opinci „ca pe vremea dacilor”.

Dorința sa cea mai mare, după cum el însuși a mărturisit, este ca tradiția să fie dusă mai departe și să nu se piardă.

Dacă la târguri, în vremurile în care organizarea lor era permisă, bărbatul era ajutat, pentru a-și prezenta și vinde marfa, mai ales de soția sa, acum de tainele confecționării opincilor este interesat, în mod special, nepotul său mai mare, în vârstă de 10 ani. David, care locuiește cu părinții săi în Alba Iulia, atunci când își vizitează bunicii sau când vine în vacanță, intră în atelier și nu doar că se uită să vadă modul în care este încropită opinca, ci chiar a încercat să facă și el.

Iosif Trifuț mai are doi nepoți, de la fata care locuiește în aceeași casă cu el și soția, însă aceștia sunt încă mici, de 4 ani, respectiv un an.

Pe lângă opinci, moțul mai confecționează și cizme și pantofi de piele, îndeosebi pentru membrii ansamblurilor folclorice.

„O pereche de opinci costă între 90 și 150 de lei, cizmele de piele 350 de lei, iar pantofii pentru dansatori 200 de lei”, a menționat Trifuț.

În această perioadă a pandemiei, în care târgurile nu au mai putut fi organizate, meșterul popular a reușit să își mai vândă din produse pentru că a fost căutat în mod direct de cei care au auzit de el. În plus, are o pagină de facebook, „Opinci Câmpeni”, prin intermediul căruia poate fi contactat.

În țară mai sunt doar câțiva meșteri care mai fac opinci, cu materialele și metodele tradiționale de confecționare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.