Mozaic

Cojoacele lui nea Covrig, ultimul meșter cojocar de pe valea Mureșului superior

Încălzirea globală care a făcut iernile destul de blânde și apariția hainelor moderne sunt două dintre cauzele care au dus la dispariția meșteșugului cojocăritului, care era intens practicat din vechime în special în zona de munte a județului Mureș, iar astfel Grigore Covrig, din satul Idicel Pădure, a rămas singurul cojocar de pe Valea Mureșului Superior.

Grigore Covrig, cunoscut drept nea Grigore, ne-a spus că în anul 1971 a mers să învețe meserie, urmând trei ani de ucenicie la Rușii Munți, timp în care a făcut tot felul de cojoace și de pieptare. De atunci, până pe la începutul anilor 2000, a continuat să practice această meserie, până când hainele moderne au înlocuit cojoacele tradiționale, nemaifiind nevoie de haine atât de călduroase, ca în trecut, iar cojocarii au fost nevoiți să se reorienteze spre alte meserii sau să abandoneze pur și simplu meșteșugul.

„Iernile nu mai sunt atât de aspre, iar în magazine au apărut hainele moderne, drept urmare oamenii au renunțat la cojocul clasic. Acum fac cojoace destul de rar, deși anul trecut am mai făcut, ceva mai multe decât în alți ani. În momentul în care s-a renunțat la purtarea cojoacelor clasice a fost foarte de neînțeles pentru noi, cojocarii. Când au început să apară hainele, mai ales cele second hand, noi, cojocarii, am cam încurcat-o. Eu am înțeles în cele din urmă și m-am reorientat către pieptare pentru portul popular sau bunde de lucru. Noroc că au început să apară tot mai multe festivaluri și manifestări populare în ultima vreme, altfel închideam și eu. Ca să nu renunț, odată cu abandonarea cojoacelor de către populație, am decis să mă reorientez spre pieptare, atât către cele de lucru, cât și către cele populare, cu șire, specifice Văii Mureșului Superior. Ca să vă formați o idee, la nivel de comună am fost în jur de 70 de meșteri de toate felurile, iar acum sunt singurul meșter cu autorizație. Pe Valea Mureșului sunt singurul cojocar. E mare păcat, pentru că pieile sunt duse la gunoi, lâna o ardem, că nu o vrea nimeni și se pierd lucruri care ar putea să demonstreze cine suntem și de unde venim. Tragic este că în momentul în care noi nu vom mai putea lucra, se va termina cu meseria asta, nu ne mai urmează nimeni. Pe mine mă ajută acum o bătrânică, căreia îi doresc multă sănătate, să mai poată să coasă, dar cu ea se termină și meseria de a coase pe pieptare”, crede nea Grigore.

Meșterul reprofilat

Ultimul cojocar de pe Valea Mureșului Superior, Grigore Covrig, împlinește 64 de ani, dintre care peste 50 de ani a practicat acest meșteșug, iar acum este îngrijorat că meseria se va pierde din lipsă de ucenici, care nu mai sunt interesați să învețe meșteșugul, chiar dacă cererea de pieptare crește prin revitalizarea manifestărilor folclorice.

„De vreo 12-14 ani m-am reprofilat, adică obiceiul acesta de a face pieptare cu șire mi-a venit din pasiune, fiindcă am fost de copil în ansamblul folcloric al Idicelului Pădure. În 1974 am fost în Franța și Italia. La 18 ani am fost pe Coasta de Azur, o mare realizare pentru un băiat de la țară. Odată cu festivalurile de pe Valea Mureșului și de pe Valea Gurghiului, de la Fâncel, a început să mai miște și meseria aceasta, iar acum fac pieptare cu șire de pe Valea Mureșului. Mai este Balul Însuraților, care se organizează la Reghin de câțiva ani buni, unde lumea merge două zile, sâmbăta și duminica, îmbrăcată în straie populare. Şi eu sunt invitat acolo și de acolo îmi iau și comenzi. Lucrez mai mult pe comandă, pentru că durează mult să confecționezi un pieptar autentic. Chiar dacă pare simplu, e mult de lucru la un pieptar”, a spus cojocarul.

Pieptarele lui nea Grigore sunt făcute din piele de oaie, cu lâna (sau mițele) îndreptată spre interior, iar cele cu șire, adică cu motive populare, au obligatoriu broderii cusute manual pe exterior. Pregătirea pieilor este anevoioasă și necesită multă pricepere, altfel pielea se întărește și nu mai poate fi folosită.

Cum se face un cojoc

O piele bună se obține prin tăbăcire, se argăsește, se usucă, se lustruiește, se vopsește în cazul în care clientul dorește o anumită culoare – însă nea Grigore spune că în zonă se preferă cele natur sau albe – apoi se croiește și se coase.

„Un aspect important al cojocăritului este decorarea prin broderii cu lână, mătase sau cu aplicații din piele. Interesant este că la un cojoc regăsim trei-patru tehnici combinate, iar una dintre cele mai importante este broderia, fiindcă e cea care dă aspectul estetic. Culorile pot fi discrete sau vii, în funcție de cerințele clientului, dar, de regulă, la pieptare se preferă culorile vii”, spune cojocarul.

Cojocul a fost întotdeauna un element component al portului popular local și românesc de la Valea Mureșului Superior, așa cum este și pieptarul”, explică nea Grigore.

Meșterul susține că poate să facă opt pieptare tradiționale pe an, fiindcă modelele mai complicate necesită multă migală, având cusătura executată manual, iar din cele simple, mai moderne, poate face peste 20 într-un an.

Mândria singurului cojocar care mai există pe Valea Mureșului Superior este pieptarul său din tinerețe, care are pe el cusute motive florale de circa 70 de ani, fiind cel pe care l-a purtat în 1974, când a fost cu ansamblul folcloric în Franța și în Italia, iar acum l-a restaurat. Acest model destul de greu de cusut este dorit acum de tot mai mulți bărbați.

Nea Grigore este nelipsit de la târgurile meșteșugarilor și de la festivalurile folclorice importante din zonă unde își expune marfa și își găsește clienții, fapt ce încă mai asigură, deocamdată, supraviețuirea meseriei cojocăritului pe Valea Mureșului Superior.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.