Social

Pagube produse de vijelie în Alba Iulia și Sebeș. Alte câteva localități sunt afectate

Un copac a căzut peste o casă, iar acoperișul unui bloc a fost deteriorat de o vijelie, sâmbătă seara, în Alba Iulia, pompierii militari fiind solicitați să intervină, de asemenea, în urma efectelor produse de fenomenele meteo vizate de Codul portocaliu de vreme severă și în alte localități din Alba.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Radu Botezan, pompierii militari au fost solicitați, prin apel 112, să acționeze pentru îndepărtarea unor elemente desprinse de pe acoperișul unui bloc din cartierul Ampoi 3. S-a acționat cu o autoscară mecanică de 42 de metri. O altă intervenție a fost pentru îndepărtarea unui copac căzut peste acoperișul unei case în cartierul Bărăbanț. De asemenea, s-a acționat pentru îndepărtarea tencuielii desprinse de pe un bloc pe Bulevardul Horea.

În municipiul Sebeș s-a intervenit pentru degajarea apei din subsolurile unor locuințe, iar în Bucerdea Grânoasă, pentru decolmatarea unei străzi.

Județul Alba se află până duminică, ora 2,00, sub Cod portocaliu de vreme severă – averse torențiale, grindină, vijelii, intensificări de vânt, descărcări electrice.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.