Național

Reprezentanții Ministerului Sănătății spun că am intrat în pandemie „cu mâinile goale”

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat marți, în cadrul unei dezbateri online, că societatea va trăi o perioadă lungă de timp cu noul coronavirus.

„Este o situație – din punct de vedere medical – intensă, virusul nu a dispărut din societate, astfel încât poate unele dintre măsurile administrative, sociale, medicale le-am pierdut în șirul evenimentelor din ultimele trei luni. (…) A fost o situație nouă, fără precedent pentru întreaga omenire atât la nivel social, cât – cu atât mai important – și la nivel medical. (..) În momentul de față, la cum se prezintă lucrurile, vom trăi cu acest virus o perioadă lungă de timp și trebuie să profităm de această posibilitate, de această fereastră de oportunitate a următoarelor săptămâni, luni de zile pentru a pregăti mai bine cea de-a doua parte a acestuia an”, a afirmat Baciu în cadrul videoconferinței online „Sănătate și Farma – Reacția medicală la agresiunea pandemică”, organizată de grupul de presă Bursa.

El a spus că în lupta cu pandemia de coronavirus s-a intrat „cu mâinile goale”, cu stocuri de medicamente, echipamente și dezinfectanți insuficiente pentru spitale.

„Neajunsurile și deficiențele pe care le cunoaștem cu toții, care au caracterizat sistemul de sănătate din România – personal insuficient, materiale sanitare puține, investițiile limitate, așa cum au fost în ultimii 30 de ani –, toate aceste condiții fiind cele care au desenat starea și au definit sistemul de sănătate la intrarea în această criză. Am intrat în acest război cu mâinile goale, cu stocuri de medicamente, cu stocuri de echipamente și dezinfectanți insuficiente la nivelul spitalelor. Am avut chiar cazuri în care lipseau și cele ce trebuiau a fi asigurate în mod curent”, a arătat secretarul de stat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.