Social

Inundații grave în județul Alba. Zeci de persoane au fost sinistrate, pagube materiale importante

Mai multe localități din Alba au fost afectate în urma precipitațiilor abundente înregistrate marți, situația cea mai gravă fiind înregistrată în municipiul Aiud.

În municipiul Aiud au fost inundate sute de case și anexe gospodărești, precum și obiective economice, iar 32 de persoane sunt sinistrate, fiind cazate în sala de sport, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

Potrivit ISU Alba, în prima parte a zilei de marți, între orele 4,00 și 17,00 au fost înregistrate precipitații mai însemnate cantitativ pe teritoriul localităților Aiud, Miraslău, Unirea, Ocna Mureș, Șona, Stremț, Ighiu, Livezile, Rîmeț, care au generat acumulări rapide de apă, scurgeri de pe versanți și creșterea rapidă a văilor, producând inundații.

Astfel, în Aiud au fost distruse două case, iar una a fost avariată, au fost inundate 111 case, 111 anexe gospodărești, 12 obiective economice și 20.000 de metri pătrați de sere și solarii. Un număr de 32 de persoane ale căror locuințe au fost afectate total sau parțial de inundație au fost cazate într-o sală de sport. Trei persoane, printre care și un copil de 9 luni, au fost salvate din locuință de către pompieri cu barca pneumatică.

Au fost avariate/colmatate 10 poduri și podețe, mai mulți kilometri de drum național, drumuri județene și străzi. De asemenea, a fost colmatat un pod CFR, provocând astfel întreruperea circulației feroviare.

În Stremț, peretele unei locuințe a fost afectat de o alunecare de teren și au fost inundate 7 subsoluri. În Unirea, Valea Ciugudului s-a revărsat în mai multe curți și a afectat un podeț. În Ighiu, valea ieșită din matcă a inundat drumul de acces spre lacul Iezer și a doborât un copac pe partea carosabilă. În Miraslău s-a intervenit pentru acordarea asistenței medicale unei persoane imobilizate la pat de către SVSU Miraslău, ambulanța SAJ și SMURD Alba, accesul la locuința pacientului fiind îngreunat de inundarea străzii. S-au decolmatat 20 de podețe și s-a intervenit pentru decolmatarea drumurilor comunale pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri. Au fost rupți 6 stâlpi de telefonie. În comuna Șona au fost inundate 30 hectare de teren arabil și colmatate 20 de podețe și două străzi din satul Lunca Târnavei. În comuna Livezile, au fost afectate două poduri mari și două podețe, inundate șapte pivnițe, șapte curți și cinci hectare de grădini.

În Apuseni, în comuna Rîmeț, sunt izolate din punct de vedere al accesului auto nouă case din Valea Inzelului și Valea Uzei. Au rămas blocate mai multe autoturisme, ca urmare a ruperii carosabilului pe DC 103 Valea Inzelului, pe aproximativ 4 kilometri, pe DC 128 Valea Ilzei – pe circa 2 kilometri.

În cursul serii de marți, în intervalul orar 17 – 24, în Aiud au fost avariate trei case, inundate șase case, două obiective economice, două obiective sociale și administrative (Administrația Finanțelor Publice, Gradinița cu Program Prelungit nr. 10). În Aiud au fost avariate și 28 de autoturisme și inundate 40 de fântâni.

În Ciugud, apa a pătruns în mai multe subsoluri și curți. Aceeași situație a fost și în Bergin, unde a fost avariată și conducta de canalizare. În satul Sânmiclăuș, a fost inundată sala de sport, iar pe două străzi nivelul apei a ajuns la doi metri. Viitura a afectat un post Trafo, rămânând nealimentați cu energie electrică 476 de abonați. A fost spartă conducta de gaz, iar în satul Biia a fost deteriorată conducta de apă. În Sâncel, apele ieșite din matcă ale unui pârâu au inundat temporar DJ 107B, un operator economic și mai multe curți, precum și două case. În Cetatea de Baltă au fost inundate o fermă agricolă, precum și 12 case și cinci străzi. În Tătârlaua apa a intrat în zece case. În Valea Lungă, au fost inundate 36 de subsoluri și două case.

Au acționat pentru remedierea situației zeci de pompieri militari, precum și jandarmi și polițiști și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.