Social

Doi bărbați din Roșia Montană și-au jefuit o vecină de telefon

Polițiștii din Abrud au reținut doi bărbați, tată și fiu, care, în timpul unui conflict avut cu membrii unei alte familii, ar fi amenințat, lovit și i-ar fi sustras telefonul unei femei, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.

Joi, 25 iunie, polițiștii din Abrud, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 40 de ani și pe fiul acestuia, în vârstă de 22 de ani, din comuna Roșia Montană, care sunt cercetați pentru lovire, furt și amenințare.

În sarcina acestora s-a reținut faptul că, la data de 24 iunie 2020, în timp ce se aflau în localitatea de domiciliu, ar fi avut un conflict cu membrii unei familii vecine, conflict în timpul ar fi adresat amenințări, ar fi aplicat lovituri și ar fi profitat de faptul că unei femei i-a căzut telefonul mobil, sustrăgându-i-l.

În cursul zilei de azi, 26 iunie, cele două persoane reținute vor fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.