Social

Trei adolescenți dintr-un centru privat din Petrești, confirmați cu noul coronavirus

Trei dintre cele cinci cazuri noi de CoVid-19 anunțate marți în județul Alba provin din rândul unor adolescenți de la un centru privat din Petrești, al cărui administrator a fost anterior testat pozitiv, în timp ce se afla în Germania.

Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba, Alexandru Sinea, a declarat, pentru Agerpres, că 3 din cele 8 teste efectuate în rândul beneficiarilor unui centru privat de îngrijire din județ au fost pozitive. Cei trei adolescenți, cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, se află internați în spitalul din Alba Iulia.

Specialiștii DSP au efectuat ancheta epidemiologică la respectivul centru după ce administratorul acestuia a informat autoritățile române că a fost confirmat, în timp ce se afla în Germania, cu noul coronavirus. Bărbatul ar mai fi fost plecat în Germania, nefiind obligat, odată cu ridicarea restricțiilor, ca la revenirea în România să stea în izolare.

În Alba au fost înregistrate, de la începutul pandemiei, 457 de cazuri de infectare cu CoVid-19. Un număr de 398 de persoane s-au vindecat, iar 25 au decedat. Cele mai recente cazuri, respectiv cele 5, au fost descoperite după prelucrarea a 321 de teste. Numărul total de teste efectuate în județ a ajuns la 27.162, potrivit DSP Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.