Economie

Furau curent. O pensiune și o societate comercială, branșate clandestin la rețea

Fotografie de arhivă

O pensiune din Alba Iulia și o firmă din Vadu Moților ar fi fost branșate ilegal la rețeaua de energie electrică, polițiștii din Alba întocmind în acest sens dosar penal, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.

Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către reprezentanți ai societății care furnizează energie electrică despre faptul că, în cadrul unui control efectuat la o pensiune din Alba Iulia, au constatat că aparatele electrice care funcționează în interiorul acesteia consumau energie electrică necontorizată, provenită, cel mai probabil, de la un branșament clandestin al imobilului la rețeaua electrică.

„Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau ocolirea echipamentelor de măsurare și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele”, se menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, și polițiștii din Vadu Moților i-au sprijinit pe lucrătorii societății care furnizează energie electrică pentru efectuarea unui control la o societate comercială din comună.

„Cu ocazia controlului, s-a constatat că societate comercială sustrăgea energie electrică, prin intermediul unor circuite artizanale care ocoleau echipamentele de măsurare. Şi în acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau ocolirea echipamentelor de măsurare și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele”, precizează reprezentanții IPJ Alba.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.