Social

Curaj alcoolizat. A băut și a furat o mașină cu care a plecat la plimbare, oprindu-se într-un cap de pod

Fotografie de arhivă

La data de 5 iulie 2020, în jurul orei 22,40, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au intervenit în localitatea Cenade unde un bărbat a sesizat faptul că i-a fost sustras autoturismul pe care-l lăsase în fața locuinței neasigurat și cu cheile în contact.

Polițiștii au identificat autoturismul, care fusese avariat în urma coliziunii cu un cap de pod.

Tânărul care ar fi provocat accidentul a fost oprit să părăsească locul producerii acestuia de către un cetățean din comună, martor la incident.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Pe numele său, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului și furt în scop e folosință.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.