Administrație

500 de teste efectuate ca urmare a focarului de CoVid-19 de la Curtea de Apel

Sute de judecători, procurori, grefieri și membri ai personalului administrativ și auxiliar ai unor instanţe din Alba Iulia au fost testaţi în urma apariţiei unui focar CoVid-19 la Curtea de Apel (CA) Alba Iulia, urmând ca, prin metoda pooling, să fie testaţi, marţi, și avocaţi.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres de către Primăria Alba Iulia, în baza protocolului încheiat cu DSP Alba, instituţia a asigurat testele necesare pentru verificarea judecătorilor, grefierilor și personalului administrativ și auxiliar de la CA Alba Iulia, a procurorilor și personalului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel și personalului Judecătoriei Alba Iulia.

„Decizia comună a fost de testare prin metoda pooling și a avocaţilor care au anunţat că au avut cauze pe care le-au reprezentant la această instanţă. Această testare este benevolă și este programată astăzi, 7 iulie. Până la această oră, urmare a situaţiei de la Curtea de Apel au fost realizate 500 de teste”, se menţionează în comunicat.

Totodată, cu avizul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, primăria a asigurat dezinfecţia tuturor spaţiilor Curţii de Apel.

Potrivit sursei citate, viceprimarul cu atribuţii de primar, Voicu Paul, a solicitat „întărirea disponibilului de teste prin finanţarea unei noi achiziţii”.

Un număr de nouă angajaţi ai CA Alba Iulia, inclusiv magistraţi, au fost depistaţi cu noul coronavirus. Peste 120 de angajaţi ai instanţei au fost testaţi, după apariţia primului caz de infectare cu CoVid-19, și retestaţi la câteva zile distanţă. Activitatea CA a fost suspendată, joi și vineri, pentru efectuarea dezinfecţiei generale a spaţiilor. De luni, activitatea a fost reluată, cu respectarea strictă a măsurilor de protecţie.

Reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Alba au precizat, marţi, pentru Agerpres, că nu au fost depistate cazuri pozitive cu prilejul testării efectuate în rândul angajaţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel și Judecătoriei Alba Iulia.

Până marţi, în Alba au fost confirmate, de la începutul pandemiei, 481 de cazuri pozitive, din peste 29.000 de teste prelucrate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.