Social

Căutătorii de aur. Cum a fost recondiționată o ocupație dispărută în obiectiv de interes turistic

Delimitat imaginar între localitățile Deva, Brad, Baia de Arieș și Zlatna, „Patrulaterul aurifer” este o zonă din Munții Apuseni vestită prin zăcămintele de minereu aurifer. Numai de la Mina Gura Barza, situată în apropierea municipiului Brad, s-a calculat că s-ar fi extras circa 1% din tot aurul din lume.

Din păcate, minele de aur, cum este și cea de la Gura Barza, s-au închis rând pe rând. Foștii mineri au ieșit la pensie sau au plecat spre alte locuri unde puteau să-și câștige traiul zilnic mai ușor. Alții, pentru care pasiunea și dragostea de locurile minunate ale Apusenilor au depășit greutățile zilnice, au încercat și altceva.

Inginerul geolog Georgeta Dulgheru este o prezență cunoscută în zonă. A lucrat timp de 15 ani la mină, iar din anul 2006, când exploatarea aurului a încetat, a fost nevoită să ia viața în piept. Cu ajutorul autorităților locale din comuna Buceș, a reușit să pună pe picioare un proiect dedicat celor pasionați de căutarea aurului.

„Casa căutătorului de aur”, din satul Stănija, este locul în care își petrece o mare parte din timp pentru că acolo, pe Valea Maliței, muncește să dezvolte un alt concept de turism, strâns legat de tradiția zonei.

A învățat să caute aur aluvionar, pe râurile din vecinătate, ajutată de o legendă vie a satului, Ioan Cătălina, meșter în mânuirea șaitrocului – o unealtă asemănătoare cu o lopată în formă de evantai, care permite decantarea nisipului și, cu puțină șansă, a unui grăunte mic, strălucitor. „Poate fi aur, dar poate fi și «aurul prostului», o formă de pirită care se confundată ușor cu prețiosul metal”, ne spune inginerul geolog.

Cât aur putea găsi un căutător care folosea șaitrocul? „Depindea de noroc, puteau să muncească mult într-o zi și să nu găsească nimic sau, cu puțin noroc, puteau găsi câteva grame, în câteva ore. Până la urmă era vorba de locul ales și de flerul aurarului, ca în orice meserie, ca orice meșteșugar. Pe la jumătatea secolului trecut, căutătorii de aur mergeau peste deal, la Abrud, și duceau ceea ce au scos, iar la schimb primeau produse pentru familie, alimente”, răspunde Georgeta Dulgheru.

Împreună cu Ioan Cătălina, ajuns acum la 85 de ani, sunt singurii oameni din zonă care mai știu meșteșugul căutării aurului cu șaitrocul. O perioadă au avut permisiunea legală de a căuta aur într-o zonă de pe Valea Maliței, însă licența a expirat în vara anului 2018, iar reînnoirea acesteia necesită timp și bani. Tot atunci a demontat și jgheabul pe care îl amenajase acolo, deoarece trebuia să aducă locul la starea inițială.

Chiar și așa, nu a renunțat la ideea de a promova o meserie a cărei vechime depășește 2.000 de ani. În vremurile de acum nu mai este rentabil să cauți aur pe cursurile de apă, dar vechiul meșteșug poate fi aducător de bunăstare. Sunt oameni dispuși să-și petreacă vacanța în aer liber, pasionați de lucruri noi și pentru care căutarea aurului aluvionar poate fi o aventură demnă de ținut minte.

Așa s-a născut conceptul „Casei căutătorului de aur” de la Stănija, un proiect care își propune să aducă turiști pe Valea Maliței, să le arate o galerie de mină din care s-a extras minereul aurifer sau cum se căuta aurul cu șaitrocul. Proiectul a fost accesat de Primăria comunei Buceș și are deja o vechime de cinci ani.

În curtea casei, Georgeta Dulgheru a amenajat un loc cu exponate de minereuri care pot fi găsite în zonă, cu uneltele folosite de aurari și în care le propune turiștilor demonstrații despre cum se lucra odinioară pe văile din apropiere.

„Se pot caza aici turiștii interesați de frumusețile zonei. Chiar dacă acum nu se mai poate merge pe Valea Maliței, demonstrațiile despre cum se căuta aurul aluvionar se pot face la «Casa căutătorului de aur». În timp, aici am mai dezvoltat o colecție mică de flori de mină specifice zonei, unelte de minerit, bibliografie. Nu lipsesc legendele zonei sau produsele locale. Apoi, domnul Ioan Cătălina, o legendă a locurilor, ne spune despre cum se căuta aurul acum mai bine de 50 de ani, când a învățat de la bunicul lui. Nu pleacă nimeni fără să fi învățat ceva și toată lumea pleacă mulțumită”, spune inginerul geolog.

Experiența anilor trecuți și întâlnirile pe care le-a avut cu oameni din diverse colțuri ale lumii i-au oferit Georgetei Dulgheru și ideile prin care meșteșugul căutării aurului poate fi continuat într-o formă adaptată zilelor noastre.

„Nu ar fi rău să existe și în România permisiunea de căutare a aurului aluvionar ca un hobby. Ar fi o premieră la noi. Este un fel de activitate pe care și-ar dori-o atât românii, cât și străinii, din ceea ce am constatat de-a lungul anilor. Străinii vin chiar cu lecția învățată, pentru că în alte țări se poate, cum este Spania, Elveția, Germania, Belgia, Olanda și în SUA. Este o formulă care presupune o înscriere în acest circuit la un for local unde anunță ce vor să facă și plătesc o taxă care le permite să umble pe vale pentru un timp sau pentru o anumită suprafață. Dacă găsesc aur, să existe o formă prin care să se poată justifica și să anunțe ca vor face cu el. Ar fi un fel de turism minier, care să includă și această ramură”, este de părere interlocutoarea noastră.

Pentru acest lucru ar trebui ca noul concept să fie preluat într-o formă legală pentru ca ideea să aducă profit ulterior, iar inginerul geolog și-a arătat disponibilitatea de a colabora pentru acest proiect. Este o meserie care poate aduce beneficii oamenilor din aceste zone, în special tinerilor care și-ar găsi de lucru fără să mai fie nevoiți să plece de acasă.

„Este o meserie care nu ar putea fi uitată dacă noi am reuși să o transformăm într-un hobby la care ar adera o mulțime de amatori. Acum este greu să fie dusă mai departe pentru că teorie putem face, dar, pe teren, practică nu putem face în mod legal”, a conchis Georgeta Dulgheru.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.