Social

Geoagiu și-a revărsat apele peste orașul Teiuș | Foto

O viitură puternică, formată în urma ploilor abundente, a afectat luni mai multe gospodării din orașul Teiuș, informează autoritățile locale.

„Cu ajutorul echipei SVSU (Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență – nota red.) Teiuș, a personalului din Primărie dislocat în teren, cu munca oamenilor din oraș direct afectați, luptăm să stăpânim și să limităm efectele puternicei viituri, care a făcut prăpăd în amonte de orașul Teiuș și în toată regiunea. Suntem alături de concetățenii noștri afectați și ne străduim să îi ajutăm să treacă mai ușor peste necazuri”, precizează reprezentanții executivului local.

În context, reprezentanții Primăriei anunță că își propun ca, pe viitor, să rezolve problema regularizării curusului râului Geoagiu, astfel încât să limiteze efectele viiturilor.

„În viitorul apropiat, alături de factorii abilitați și responsabili, văzând punctele slabe ale îndiguirii pe răul Geoagiu, se impune să realizăm un proiect amplu de consolidare și îndiguire, care să ne protejeze, alături de celelalte lucrări realizate până acum, de furia viiturilor, care pot apărea oricând în actualele condiții de modificare climatică”, explică autoritatea locală.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.