Social

Doi angajați ai Administrației Județene a Finanțelor Publice, confirmați cu noul coronavirus

Doi angajați ai Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Alba, din Trezoreria Alba Iulia, respectiv Trezoreria Blaj, au fost confirmați cu noul coronavirus, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, Agerpres.

„Funcţionarul confirmat este din structura de Trezorerie (Alba Iulia – n.r.), dar nu lucrează la vreun ghișeu cu publicul. Personalul care a avut contact direct este izolat voluntar la domiciliu. Şi la SFM Blaj este un caz confirmat cu COVID-19 din data de 3 august, tot la Trezorerie; în dimineaţa de 04.08.2020 a fost făcută dezinfecţia și igienizarea spaţiilor în sediul instituţiei, iar cei 4 colegi cu care funcţionarul din Blaj a venit în contact direct sunt izolaţi la domiciliu și urmează să fie testaţi”, se menţionează în comunicatul AJFP Alba.

Potrivit sursei citate, AJFP Albă colaborează „îndeaproape” cu reprezentanţii DSP și urmează toate măsurile recomandate, astfel încât activitatea specifică să se desfășoare în „condiţii normale și de maximă siguranţă” pentru angajaţi și public.

„Facem, din nou, apel către toţi contribuabilii care se prezintă la sediul instituţiei să respecte cu stricteţe măsurile de prevenire a infectării cu CoVid-19 și să folosească pe cât posibil comunicarea la distanță cu instituția noastră”, mai transmite AJFP Alba.

În Alba au fost confirmați cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei, 777 de oameni, din care 581 s-au vindecat, iar 32 au murit. Numărul cazurilor active era miercuri de 164.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.