Administrație

Ministrul Culturii, optimist că Roșia Montană va fi inclusă în curând pe lista UNESCO

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că are toate motivele să fie optimist că situl de la Roșia Montană va fi inclus în curând în patrimoniul UNESCO.

„În momentul de față, am reluat procedura. Sunt într-o strânsă legătură cu domnul Adrian Cioroianu (ambasadorul României la UNESCO – nota red.) (…). Legat de ceea ce înseamnă integrarea în Patrimoniul Mondial UNESCO, lucrurile se desfășoară și urmează făgașul normal și procedural, respectând tot ceea ce se cere la nivel de UNESCO. Noi, în mare parte am reușit să rezolvăm și, atunci, am toate motivele să fiu optimist că la prima ședință (a Comitetului Patrimoniului Mondial – nota red.) se va realiza și acest obiectiv de integrare în Patrimoniul Mondial UNESCO”, a afirmat, într-o conferință de presă, ministrul Culturii.

Bogdan Gheorghiu a amintit și că la Roșia Montană se vor deschide sâmbătă două șantiere de lucru, urmând să intre în restaurare două case parohiale – Casa Greco-Catolică și cea Reformată.

„Așadar, noi continuăm ceea ce trebuie să facă statul român din punct de vedere al păstrării și conservării patrimoniului acolo”, a spus ministrul.

În ianuarie, Guvernul a reluat procedura de înscriere a sitului Roșia Montană în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.