Național

Premierul anunță că, cel mai probabil, starea de alertă va fi prelungită

Președintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunțat, luni, că starea de alertă va fi, cel mai probabil, prelungită.

„Orice decizie va ține cont de contextul epidemiologic. Pe baza datelor pe care le avem până astăzi, dacă nu apar ameliorări, reduceri semnificative, cel mai probabil vom prelungi starea de alertă”, a spus Orban, la sediul PNL.

El a precizat că se vor analiza solicitările privind continuarea unor activități în această perioadă.

„Vom ține cont de punctul de vedere al specialiştilor din Grupul de suport tehnico-ştiințific, din Comisia anti-CoVid, din INSP şi, în funcție de evaluările pe care le vom avea, vom lua şi deciziile politice”, a explicat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, în prezent, nu se mai analizează posibilitatea adoptării de măsuri de restricție.

„Nu ne dorim impunerea niciunei alte restricții. De altfel, s-au mai adoptat două măsuri: limitarea programului la terase şi portul măştii în spațiile aglomerate unde nu este posibilă asigurarea distanței fizice de protecție. Acestea sunt singurele măsuri de restricție şi ele nu afectează desfăşurarea activităților economice, pentru că obiectivul nostru este acela de a nu mai afecta în niciun fel economia prin măsurile pe care le luăm”, a subliniat Orban.

El a indicat că se ia în calcul o altă soluție pentru terase dacă lucrurile se vor ameliora.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.