Administrație

Aparatură de peste 150.000 euro pentru testarea CoVid-19

Un nou aparat RT PCR și un extractor automat cu o capacitate de 96 de probe într-un ciclu de două ore, în valoare totală de peste 150.000 de euro, au fost achiziționate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba din fondurile proprii, a anunțat, sâmbătă, directorul executiv, Alexandru Sinea.

„Numărul total de teste efectuate până în prezent în Alba a ajuns la 50.536, ceea ce reprezintă 15,54% din populaţia judeţului. Alba a testat până acum mai mult decât dublul mediei pe ţară. Vom continua testarea – săptămâna viitoare, în dotarea laboratorului DSP Alba va intra încă un aparat RT PCR (al 3-lea) şi un extractor automat cu o capacitate de 96 de probe/ciclu de 2 ore, fiind aparatură de ultima generaţie în testarea CoVid-19. Ambele aparate au fost achiziţionate din fonduri proprii ale DSP Alba”, a transmis Alexandru Sinea.

Directorul executiv al DSP Alba a adăugat că aparatura achiziţionată depăşeşte suma de 150.000 de euro.

De la începutul pandemiei, în Alba au fost testate pozitiv 904 persoane. Dintre acestea, 710 s-au vindecat, iar 40 au decedat. Numărul cazurilor active este sâmbătă de 154.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.