Social

Interviu cu pictorul Radu Goia: „Succesul este o lecție care nu trebuie lăsat să altereze integritatea morală”

Radu Goia este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. A absolvit Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca (pictură murală, restaurare şi conservare). Are expoziții personale şi de grup şi workshop-uri în România, Franța, Italia, Danemarca, Spania. Austria. A realizat lucrări murale în România, Italia, Spania, Cehia, Franța, Germania. Până la finalul acestei luni lucrările sale pot vi vizionate la Galeria Municipală de Artă din Alba Iulia unde expune alături de alți 3 colegi din UAP.

Debut expozițional la 3 ani

– Fiecare om este o poveste. Cum începe povestea pictorului Radu Goia? La ce vârstă ți-ai descoperit vocația de artist plastic?
– A fost odată? Nu cred… Dar există o poveste, deși nu fantastică în exterior, plină de crai, de zmei, ursitoare și feți-frumoși, cosânzene și animale fantastice care vorbesc, acolo, în sufletul meu. Pe toate acestea le-am îndrăgit de când mă știu. Acestea au fost și primele desene. La vârsta de 3 ani am avut prima expoziție, dacă se poate numi așa, datorită unei mătuși care mi-a cules desenele și le-a expus pe holurile instituției unde lucra.

– Când ți-ai dat seama că vrei să devii pictor? Dacă nu erai pictor, ce ai fi fost acum?
– Am avut întodeauna chemarea caracterului interior, dar, bineînțeles, o perioadă au lipsit îndrumătorii și astfel am visat altfel: la militărie, chiar și matematică, datorită unui profesor foarte bun, vecin cu mine, dar plecat recent dintre noi. Nu a fost de ajuns, deoarece umpleam caietele de la celelate materii cu desene, de multe ori în detrimental formulelor de la fizică, a ecuațiilor matematice sau a notițelor de la istorie. Un prieten de familie, pictor la rândul său, care a decis să îmbrățișeze viața monahală, noi fiind într-o vizită la manăstirea unde se găsea, i-a convins pe părinții mei că trebuie să ajung la liceul de arte, iar tatăl meu a făcut tot ce a fost cu putință să obțin transferul. În acel moment am înțeles clar că penelul și culorile vor fi prietenele mele toată viața. Cu această ocazie vreau să le mulțumesc părinților pentru că au înțeles ce înseamnă viața unui artist și m-au sprijinit de când aveam o minte fragilă, de copil.

– Ce reprezintă pictura pentru tine? Care este crezul tău artistic?
– Pictura pentru mine este o lirică a culorilor și un sens al existenței mele. Precum bisturiul unui chirurg, atât de esențial profesiei sale și existenței lui ca medic, așa este pictura pentru mine, parte din întreg. Tot cu exemplu bisturiului vreau să răspund şi la următoare întrebare legată de crezul artistic: consider că arta este pe mâini bune atunci când este însoțită de cele mai sincere și pozitive intenții. Dacă acel bisturiu ajunge pe mâna unui criminal, devine o armă letală și face rău, dar în mâinile unui chirurg salvează vieți. Vorbim de același obiect, în cazul de față, arta, care este un apel direct la emoțiile privitorului. Ce stare îi transmitem? Ce învățătură îi oferim? În ce univers îl transpunem? În opinia mea artă egal frumosul. Ea are putere precum cuvântul în literatură și mesajul în media.

– Ai un mentor în pictură? Care sunt artiştii care ți-au marcat parcursul creativ?
– Dacă ar fi să mă raportez la cineva anume, aș opta înainte de toate pentru artiștii contemporani, pentru că sunt artiști de mare măiestrie printre ei. Aici amintesc pe Richard Schmidt, Mark Tennant, câțiva dintre pictorii ruși care păstrează amprenta academismului. Oriunde am ajunge cu opera noastră, inclusiv cea abstractă, pictura academistă rămâne scheletul și fundamental desenului și figurativului bine făcut, implicit al pașilor pe care un artist îi parcurge în demersul său. Clasicii renașterii i-am savurat în perioada liceului. Înainte de toți, însă, există o persoană care nu este pictor, ci scriitor, mistic și esoterist, dar care mi-a deschis „ochiul interior”, și anume Samael Aun Weor care m-a învățat să descopăr înăuntrul meu ceea ce reprezint astăzi ca artist.

Procesul creației la Radu Goia

– Cum arată o zi din viața ta de artist plastic? Ai un moment al zilei în care te simți mai predispus să pictezi?
– Este riscant să întrebi un artist cum arată o zi din viața sa pentru că, datorită creației, nici o zi nu seamănă cu alta. De regulă, când vin ideile și le simt în plan emoțional, atunci mă apuc, spontan. Dacă ar fi, totuși, să ne raportăm la nivel de tabieturi, prefer să lucrez în a doua parte a zilei, spre seară, poate până târziu în noapte, când luna este mai darnică cu creația.

– Să vorbim despre procesul de creație al unei lucrări. Ai o rețetă anume pe care o urmezi?
– Rețeta și-o face fiecare pictor pe parcursul mai multor ani de studiu. Pot spune, diametral opus, de cum eram cândva la capitolul pictură: îmi plac ordinea și materialele profesionale, deși sunt scumpe, dar cel mai important e în a reda pe pânză exact ce este și în cap, iar comenzile, de regulă, portrete, să fie pe placul clientului. Sunt două tehnici pe care le stăpânesc foarte bine, ulei și acrilic, iar modul de lucru este oarecum asemănător, laviuri, desen (de cele mai multe ori direct în culoare), pastă de culoare. Picturile murale de mari dimensiuni necesită o pregătire mai temeinică, dacă mai vorbim și de schelă şi caroiaj .

– Asculți muzică când pictezi? Dacă te deranjează cineva din pictat reiei lucru în mod firesc de unde l-ai lăsat?
– În 80% din cazuri ascult muzică. Consider că este cât se poate de firesc, când au așa multe în comun din punct de vedere emoțional, cele două. De regulă, tolerez foarte bine bruiajele din exterior și revin ușor la starea inițială din fața șevaletului. Sunt chiar de părere că pauzele sunt foarte importante, iar reconectarea la pictură poate aduce îmbunătățiri acesteia.

– Cum ai defini într-o singură frază rolul sau importanța desenului în pictură?
– Cam cât de important este laptele pentru bebeluș. Sau poți pune acoperiș la casă fără fundație? Indiferent că ne ducem către pictura abstractă, noi desenăm chiar și când punem pete de culoare cu pensula sau cuțitul de paletă.

– Rămâi fidel principiilor de lucru sau acestea se modifică în timp sau în funcție de situație?
– Viața însăși înseamnă mișcare. Când ea nu se mai produce, suntem o “linie dreaptă”. Sunt sigur că vor mai apărea, mai neînsemnate, sau mai mari modificări. Cred că este nevoie să ne adaptăm în primul rând la chemarea interioară și bineînțeles la ce avem în față.

– Ce sentimente te încearcă în timp ce te afli în fața şevaletului?
– Prin natura mea sunt un trăitor care a învățat pe parcurs să-și înțeleagă și controleze sentimentele. Inevitabil, acolo, în fața șevaletului, sunt o multitudine de stări, dar să fiu mai precis, sunt sigur că le veți descoperi în picturile mele.

– Ai tabieturi sau superstiții când lucrezi la un tablou?
– Poate pauza de țigară, pe care nădăjduiesc să o schimb cu o simplă pauză (fără țigară). Cred că principalul tabiet, dacă îl pot numi așa, este să mențin paleta curată și ordine pe masa de lucru… Se întâmplă, mai rar, să şi cânt.

– Cât timp îți este necesar să dai viață unui tablou?
– Nu cred că există un timp fix. Sunt mai mulți factori care determină timpul de execuție: dimensiune, complexitate, și bineînțeles, impulsul artistic. Ca să vă faceți o idee, un portret reușesc să îl termin, în condițiile cele mai bune, în aproximativ două-trei ore.

– Alla prima?
– Da! Îmi place mult tehnica asta. Oferă multă prospețime și spontaneitate picturii. Este preferata mea chiar și la picturile mari și complexe, pentru că acel ud pe ud implică toată trăirea expusă acolo, iar anumite efecte plastice pot fi monumentale. Am ajuns să o însușesc chiar și la acrilic, lăsând impresia de ulei, la final.

Pictura este o prelungire a artistului

– Ce poți spune despre preferința pentru pictura care invită privitorul la gândire, cum e cazul lucrărilor tale din seria ”Căilor” care deja alcătuiesc în cazul tău registru stilistic propriu? De ce crezi că e nevoie de înlesuri filosofice și existențiale în pictură?
– Implicarea privitorului la gândire a fost și este preocuparea principală a mea, iar aceste “căi”, care îmi doresc ca pe viitor să fie expuse ca un tot, într-o expoziție personală, este cea mai bună rețetă pe care am găsit-o până acum. De-a lungul istoriei artiștii au căutat să lase diferite mesaje umanității, chiar și cele mistice, profunde, cunoștințe inițiatice ale marilor școli de mistere, precum literatura încriptată, cum este și cea din Biblie și restul cărților cu înțeles mistic, sau poveștile în care Făt-Frumos (inițiatul) luptă cu Zmeul (egoul/păcatul uman) pentru a salva pe Ileana Cosânzeana (sufletul său), iar prin nunta alchimică trăiesc fericiți până în zilele noastre. Am căutat de-a lungul timpului forma cea mai directă și pe un înțelesul tuturor celor interesați de a spune aceste narațiuni cu penelul pe pânză. Am căutat să realizez compoziții fără elemente haotice, fără noimă, am căutat să realizez un tot unitar închegat într-o compoziție aducătoare de stare de bine=artă, fără crocodili cu cap de cimpanzeu (vezi pictura suprarealistă), dar care să transpună privitorul într-o anumită stare care să-i provoace gândurile și propriile întrebări pe marginea temei propuse. În concluzie, aşa cum scriitorul găsește semantica potrivită ca să se facă înțeles, pictorul folosește „trucurile” lui pentru a povesti ceva.

– Am observat multe simboluri în lucrările tale. Care e legătura ta cu spiritualitatea? Crezi că omul modern are nevoie de spiritualitate, în diversele sale forme de manifestare?
– Omul a avut întodeauna nevoie de spirtualitate. Cum tratăm timpul pe care-l avem pentru a înțelege infinitul, consider că este esențial și vital în scurta, dar importanta noastră experiență pământeană. Am pomenit mai sus pe Samael Aun Weor. Acest om nu a fost doar un filozof sau un simplu scriitor. A fost practicant. Cred că partea cea mai grea este să aducem din planul mental, emoțional sau astral, acele aspecte spirituale la manifestare în planul fizic. Este un privilegiu pentru un om de creație să materalizeze aspecte care nu aparțin de fiecare dată lumii fizice. Consider că toate religiile sunt binevenite și adevarul stă ascuns în fiecare religie mare de pe acest pamânt. Sunt ortodox, dar nu voi desconsidera niciodată celelalte religii, pentru că lupta politică, religioasă sau rasială, este doar o formă egotică de a te pretinde superior altora, sau de a te ascunde în spatele unor complexe de inferioritate.

– Pictura, care este o poezie sau o muză tăcută, poate avea substanță și duh, inteligență vie și sensibilitate, poate depăși cadrul simplei reprezentări, printr-o gamă de trăiri, dintre care face parte și trăirea onirică. Care este, în opinia ta, nu importanța, ci necesitatea acestei trăiri în creația ta?
– Foarte dibace întrebarea. Mă face să îmi expun crezul: că pictura este o prelungire a artistului, iar o parte din el, cu siguranță se transpune în creația lui. Aș numi-o amprentă energetică, precum Mona Lisa, care atrage un număr impresionant de vizitatori zilnic nu doar prin măiestria artistică a lui Leonardo da Vinci, ci și prin măiestria lui nespusă, acea energie care izvorăște din însăși ființa lui și care s-a imprimat pe acea pânză, împreună cu pasta de culoare. Din lumea onirică ne luăm cu toții imense surse de creație. Pentru mine este la fel de importantă, precum lumea fizică, pentru că acolo, undeva, oarecum neconștientizată pe deplin, stă ascunsă sursa pictorului. De acolo vine ceea ce noi numim talent.

– Ce te caracterizează mai mult: spontaneitatea sau studiul?
– Scurt și la obiect! Mă duc la o întrebare anterioară și spun că nu voi opri niciodată acel ceva care vine de Sus. Asta mă va caracteriza prin spontan. Dar la fel de important este și studiul către toate domeniile vieții. Consider că un artist are nevoie și de un bagaj bogat de cunoștințe pentru a-și desăvârși opera. Deci mă caracterizează ambele, dar în funcție de caz primează una, sau alta.

– Ce anume te atrag la temele alese?
– În primul rând mă atrage nevoia de a-mi exprima gândul și emoția, iar în al doilea rând dorința de a ajunge mesajul nealterat la privitor. În cele din urmă, tema este relevantă, atâta timp cât aduce bucurie și încântă priveliștea.

– Ai o culoare preferată?
– Verdele, culoarea chakrei Anahata ce se află în zona inimii. Să nu uităm că fac cromoterapie de fiecare dată când stau la șevalet. Atunci mă încânta toate culorile.

– Să vorbim şi despre înclinația ta pentru pictarea figurii umane. Este o provocare mai mare aceea de a picta un chip, decât de a reda peisaje sau obiecte?
– Unii artiști spun că figura umană este greu de pictat, și poate că au dreptate. Pentru mine, fiecare portret este o provocare și o plăcere. Cu siguranță mai mare decât în cazul peisajelor, a florilor sau a naturilor statice. Chipul unei persoane spune multe despre acel univers interior pe care-l are. Principala provocare este de a desluși o parte din sufletul acelei persoane, iar acest lucru îi va pune o aură portretului, ceva mai mult decât o simplă copiere a realității. Sunt interesat de caracterele oamenilor, de cifra destinului, astrogramă… Sunt doar câteva mici aspecte care definesc nuanța interioară a persoanei, pe care de cele mai multe ori, nici ea nu le știe. Cred că totul pleacă de la, „cnosce te ipsum”, cum ar spune inscripția de la intrarea oracolului din Delphi, apoi vine nevoia de a cunoaște și pe cei din fața noastră. Toate acestea, sau poate o parte, se vor regăsi și în portretul pictat.

– Când sau cum îți dai seama că ai epuizat tot ceea ce ai avut de spus într-o lucrare?
– Când corzile la sarod nu-s prea întinse sau prea moi, și sunetul este în armonie, ca să-l citez pe Sidarta (Budha). Când întrunește criterile mele de armonie estetică.

– Ai simțit vreodată la terminarea unei lucrări că trebuie s-o faci de la început? Dacă da, cât de des ți s-a întâmplat asta? Câte lucrări finalizate sau aflate în lucru le-ai acoperit sau șters de-a lungul timpului?
– Se întâmplă uneori, mai ales la unele din lucrările vechi, să vreau altceva mai de calitate, în acord cu stagiul de evoluție artistică de acum. În acest caz, sau rămâne lucrarea cum a fost viziunea respectivă la vremea ei, sau pictez altceva peste, şi în acest caz mai folosesc anumite elemente din acea pictură. Foarte rar am simțit nevoia să reiau aceeași treabă.

– Ai momente când nu-ți iese deloc ceea ce vezi cu ochii minții și abandonezi lucrarea? Dacă da, cum treci peste astfel de momente?
– Extrem de rar. Ca orice om, am momente când nu sunt în apele mele, dar atunci prefer să nu pictez. Pictura cere o stare de spirit potrivită, pe care o ai, sau nu.

– Cât de mult te lași influențat de părerea celor din jur, atât a celor avizați, cât și a celor neavizați?
– De-a lungul timpului am ciulit urechile în stânga și dreapta și sunt deschis la opinii sau păreri, dar de fiecare dată am acționat conform felului meu de a fi. Sunt greu de influențat, eventual sabotat emoțional… haha!

„Se pune tot mai puțin suflet și emoție în picturi, totul devenind prea tehnic”

– Ce crezi că îl propulsează pe un pictor consacrat: talentul, norocul sau critica de specialitate?
– Să nu uităm că trăim în secolul tehnologiei! Un scenariu bun va propulsa un artist către succes, dar nu știu cât va dăinui dacă acest demers artistic nu a fost realizat în straturi, cărămidă pe cărămidă. Talentul, determinarea și munca, sunt principalele elemente durabile în construire unei consacrări. Norocul? Eu aș spune că meritele spirtuale, karma sau dharma, cu siguranță au un rol important în stagiul evoluției artistice, pentru că Dumnezeu pune temelia de pe urmă. Critica de specialitate are un rol foarte important, atâta timp cât este pe merit.

– Ce părere ai despre direcția actuală în pictura românească și cea mondială și despre tehnicile de realizare?
– Tehnologia a evoluat. La fel, a luat amploare și calitatea materialelor necesare artiștilor. Dacă pe timpuri se obțineau foarte greu aceste materiale și le găseai doar în cercuri mai restrânse, acum aproape oricine poate să și le procure de la un magazin de specialitate. Datorită acestui lucru sunt o multitudine de tehnici, ceea ce nu poate fi decât constructiv. Dacă este să mă refer strict la tendințele picturii din aceste vremuri, pot spune doar că se pune tot mai puțin suflet și emoție în picturi, totul devenind prea tehnic, poate, la fel ca în muzică, dar poate și pentru că suntem aproape opt miliarde de oameni pe pământ și nu am apucat să vedem chiar tot. Sunt lucruri splendide care se întâmplă, cum sunt și inerții fără noimă care hrănesc doar ego-ul, nu spiritul.

– Știu că ai scris și poezii. Te tentează să încerci și altă formă de exprimare artistică?
– Mă mai joc cu cuvintele. Cred că face parte din aceeași fire artistică pe care am primit-o prin naștere. Nu o să mă dau în spate, dacă destinul mi-o cere, dar cu siguranță nu voi abandona penelul și paleta de pictură, principala mea formă de exprimare.

– După părerea ta care este partea cea mai frumoasă a misiunii de pictor?
– Ce întrebare frumoasă! Mă bucură că ai spus cuvântul misiune. Consider că libertatea, deși sună ciudat când o pui în tandem cu misiunea, dar tocmai aici este partea frumoasă, pentru că libertatea vine cu o mare responsabilitate de auto-disciplinare: libertatea de a studia, libertatea de a fi original, libertatea de a te dedica ți-e însuți și oamenilor, de a câștiga bani prin munca ta vizibilă… Toate sunt frumuseți.

– Care a fost cel mai dificil moment din cariera ta de artist plastic?
– Când am organizat prima tabără de pictură.

– Cât de des participi la expoziții? Spune, te rog, câteva pe care le consideri mai semnificative.
– Sunt balanță ca zodie principală și mă caracterizează echilibrul. Aşa că particip moderat la expoziții, dar particip. Prefer să amintesc doar două personale: „În mâinile compasiunii” și „Flowers Rhapsody”.

– Dă, te rog, câteva sfaturi pentru tinerii care abia se lansează în lumea artei. De ce trebuie să țină cont și unde pot apela dacă au întrebări? Un gând pentru pentru cei care acum cochetează cu pictura și nu îndrăznesc să o îmbrățișeze cu toată inima.
– Dacă este vorba să îmbrățișeze cu toată inima pictura, consider că nu trebuie să existe niciun dubiu în a-și urma chemarea interioară, dacă nu, să rămână la varianta de week-end. Un esoterist celebru spunea: „Vocația, în planul orizontal, unde nu se dorește arzător o evoluție spirituală, este singurul lucru care poate aduce bucurie autentică și poftă de viață”. Înainte de toate ar trebui conștientizat dacă într-adevăr pictura este vocația sa. Dar ce vorbesc eu aici? Atâta timp cât omul găsește alinare și terapie prin pictură, să o facă fără ezitare și frică de eșec! Celor tineri sunt câteva lucruri pe care le-aș recomanda: să aibă răbdare cu evoluția și încredere în Alma lor, să își asume viața de artist cu succesurile și eșecurile ei, să asculte tot, să întrebe pe cei de specialitate sau chiar să ia legătura cu artiștii lor preferați oricând sunt nelămuriri, dar să nu-și uite amprenta personală niciodată, să fie originali.

– Lucrezi la comandă?
– Este cel mai mic compromis pe care îl poate face un pictor. Da, bineînțeles! Majoritatea pictorilor care trăiesc din pictură și-au gospodărit viața cu planul material lucrând comenzi până la momentul când opera lor ajunge să se vândă regulat. Nu sunt de acord cu viața boemă de artist, liber, rebel, neînțeles, dar fără bani.

Pe noi, pictorii, ne poate influența lipsa de cultură sau de interes pentru viața artistică a zonei de proveniență

– Ai locuit o vreme în afara țării, în Spania. Cum te-ai adaptat la scena artistică pe care ați găsit-o la întoarcere? De asemenea, cum ai perceput diferențele dintre scena artistică autohtonă şi cea spaniolă?
– Cam cât am locuit și în Italia. Despre Spania pot spune doar un singur lucru: și acolo există principiul „din artă nu se trăiește”. Asta m-a adus la concluzia că nu-i important atât de mult unde ne aflăm, mai ales în era tehnologiei digitale, cât ce facem ca artiști ca să existăm. Despre trendul picturii din Spania, ca orice caracteristică a unui popor, pot spune că are un ritm mai vibrant și mai plin de viață decât cel de la noi. Pe noi ne caracterizează o formă ciudată de pesimism și grotesc, probabil datorită unor regimuri trecute din care ne revenim cu greu. Sunt pictori excepționali în Spania, pe care îi îndrăgesc, cum sunt și pictori români foarte buni. Ca să închei, în Spania se desfășoară mai multe activități artistice decât la noi. Să un uităm că cel mai mare muzeu din lume este la Madrid, El Prado, iar spiritul festiv îi determină pe spanioli să fie mai receptivi la artă și frumos. Și mai corecți.

– În pictură cât de mult te poate influența locul de unde provii?
– Se spune că, casa este acolo unde este inima ta. Ne naștem cu un anumit motiv, într-un anumit loc, cu anumite caracteristici, și, bineînțeles cu o vibrație a locului respectiv pe care o purtăm cu noi întreaga noastră existență. În altă ordine de idei, dacă ar fi să ne raportăm la posibilitățile de ascensiune în planul pictural, sunt zone mult mai favorabile, precum, SUA, Germania (Berlin, mai exact), unde se dau tonurile în trendul artei contemporane. Pe noi, pictorii, ne poate influența, și nu tocmai pozitiv, lipsa de cultură sau de interes pentru viața artistică a zonei de proveniență, în multe cazuri întrebându-ne dacă este reală “profesia” pe care o avem. Aici intervine sacrificiul și determinarea de a nu abandona calea pe care mergi, indiferent de unde provii.

– În ce țări au ajuns lucrările tale?
– În toate țările pe care le-am colindat, în special cele din Europa: Cehia, Franța, Italia, Spania, Olanda, Austria, Germania, Danemarca, și o tonă bună prin România.

– Premii?
– Există și premii. Aș aminti doar titlul de „Maestro pittore” al Ordinului „Pieta del Pellicano” obținut în urma unei colaborări în Italia, cu mai mult timp în urmă. Am câștigat și câteva concursuri, dar fără mare însemnătate, care să merite a fi relatate aici.

– Se poate trăi în România doar din pictură? Care a fost primul tablou pe care l-ai vândut?
– Bună întrebare! Dacă stau bine să mă gândesc a fost undeva prin clasa a 10-a și am fost plăcut surprins să văd acea pictură care reprezintă chipul lui Hristos purtând cununa de spini, în ulei pe carton, de aproximativ 80/60 cm, în urmă cu vreo patru ani în casa unui prieten de familie care l-a și înrămat. Este o întrebare cheie, pentru că majoritate spun că nu pot trăi din pictură. Se pare că eu am reușit. Într-adevăr, nu pe picior mare, și cu mai multe sau mai mici compromisuri de-a lungul vremii. Concluzia mea este că atunci când este pasiune, voință și determinare, se poate trăi din orice lucru făcut la nivel profesional și căruia i se acordă timp.

– Ți-e greu să te desparți de lucrările tale?
– De cele mai multe ori bucuria celui care cumpără compensează atașamentul emoțional. Că tot am amintit de atașament emoțional, mă străduiesc, ca un principiu de viață, să nu mă atașez prea mult de lucrurile fizice, pentru că asta aduce cu sine durere. Este aceeași poveste și în cazul picturilor: ele își împlinesc menirea când se despart de tine. Există câteva lucrări care au însemnătate și valoare mare spirtuală de care nu mă voi despărți… De exemplu portretul unei bunici.

– Ce ai pierdut și ce ai câștigat făcând artă?
– Nu am pierdut absolut nimic, dimpotrivă!

– Ce este pentru Radu Goia succesul personal?
– Succesul! Un cuvânt mare! Am pomenit, când m-ai întrebat mai devreme, de astrograma omului. Se întâmplă să existe acolo acel nod nord care înseamnă lecția pe care o avem de învățat în această viață. Al meu este în leu. Nodul nord în leu înseamnă creație și puterea de a da exemplu și exprimare prin forțele proprii. Inevitabil, asta mă împinge chiar și fără voia mea către succes pentru că este un lucru firesc de învățat. Am înțeles destul de târziu asta, dar acum este mult mai limpede modul cum abordez viața. Concluzionez spunând că succesul este o lecție, și indiferent de culmile cucerite, nu trebuie lăsat să altereze integritatea morală, înțelepciunea sau modestia individului.

– Care a fost cel mai prețios lucru pe care l-ai învățat din colaborările tale?
– La fiecare colaborare am învățat câte ceva. Cred că lucrurile cele mai de preț le-am învățat de la cei cu rele intenții. Invidia asociată cu gesturi bolnăvicioase în loc să mă doboare, au avut rolul de a mă determina să fac mai mult și mai bine decât înainte. Nu degeaba am pictat câteva compoziții cu pasărea Phoenix… Încă încerc să înțeleg ignoranța oamenilor de azi, dar sunt sigur că voi găsi un sens, o învățătură, și în asta. Destul de prețios este să găsești forța de a renaște, forța în tine și în Dumnezeu.

– Ce consideri că este extraordinar în viața ta? Ce ai schimba în ea?
– Încă nu mi-am găsit perechea. Poate este singurul lucru de adăugat. Vezi, prea puțini caută ce li se potrivește și mult prea mulți caută ceea ce cred că li se potrivește. Sunt lucruri diferite… Extraordinar este că cei din jurul meu sunt sănătoși și bucuroși! La fel, extraordinar este că am destul aer în plămâni pentru a oferi recunoștință pentru ceea ce sunt și privilegiul de a fi artist.

– Unde te pot găsi iubitorii de pictură și cum pot lua legătura cu tine?
– În mare parte stau la munte, la Sălciua. Încă nu am găsit motivația pentru o schimbare și îmi place natura. Cu siguranță mă vor vedea prin diferite expoziții, prin țară sau străinătate. Mă pot găsi pe rețelele de socializare după nume, Goia Radu, pe Facebook/Instagram, sau la telefon sau WhatsApp 0749482748.

– Ce a adus anul pandemic 2020 pictorului Radu Goia?
– Mai mult timp de stat acasă… haha! Vorbind la modul serios, a fost un privilegiu să particip la Festivalul Internațional de Teatru de la Turda cu o expoziție şi workshop, şi pentru asta le mulțumesc sincer pentru invitație Cameliei Mic şi Danei Deac care s-au ocupat de partea de artă plastică. A fost apoi prima expoziție în cadrul Uniunii Artiştilor Plastici din România, la Alba Iulia, care a mai adus un suflu proaspăt în viziunile mele artistice și conștientizarea importanței libertații și ce facem cu ea atunci când o avem. Dacă a fost ceva prețios de învățat, anul acesta omenirea a avut ocazia să o facă.

– La ce visezi când nu pictezi? Ai un vis, îți dorești ceva foarte mult acum? Dacă da, cât de departe ești dispus să mergi pentru visul tău?
– Am citit o broșură cândva. Se numea „Visul ca boală, imaginația ca putere”. Prefer să spun că îmi imaginez o lume în absența ego-ului, o lume în care nu mai suntem mânați de instincte josnice, avariție, invidie, ură și frici inutile, o lume în care oamenii să nu-și mai pună singuri cârje, nefiind bolnavi, o lume autentică, în armonie, respect și bun simț. Mie îmi doresc sănătate și înțelepciune, iar prin calea moderației voi face doar atât cât pot ca lucrurile să fie în armonie înăuntrul meu și a celor din jurul meu.

– Planuri de viitor?
– Dacă ne referim strict la planul profesional, sunt bucuros că am reușit să dau naștere acestui proiect al Căilor – drumuri metaforice, o idee de aproximativ patru ani în care am tot căutat rețeta potrivită pentru a mă exprima eficient și pe înțelesul a cât mai multor iubitori de artă. Dacă toate lucrurile decurg cum trebuie, o să fie și expoziții personale. Aș încheia cu un citat drag, dar care sună mai bine în engleză: „Yesterday is the past, tomorow is the future, but today is a gift. That’s why it’s called the present.”

Interviul este ilustrat cu picturi ale artistului Radu Goia.

One Comment

  1. BOCSA ISTINA

    MULTE FELICITARI …….MI A PLACUT ENORM ACEST FRUMOS, INTELEPT , GRAITOR INTERVIU … DE A FACE ARTA SI IN SPECIAL PICTURA.. CEVA CE MERITA VAZUT SI CONTEMPLAT….LA NESFARSIT…..NUMAI BINE , SANATATE SI REALIZARI ITI DORESC…..

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.