Social

Videochatul fără perdea. Cum se vede din interior jobul tabu din România?

Alexandra este o tânără care a intrat în industria videochat-ului de la vârsta de 19 ani și practică această meserie de șapte ani, lucrând în prezent la NewLifeStudio, un brand nou apărut în Cluj-Napoca, dar care are în spate o echipă cu peste 10 ani experiență în acest domeniu.

Tânăra a vorbit, într-un amplu interviu pentru Monitorul de Cluj, despre meseria pe care o are și despre trăirile sale din fața ecranului.

În ciuda faptului că România este pe primul loc în Europa la videochat, subiectul este încă unul tabu în țara noastră. Statistic vorbind, una din 75 de femei din mediul urban practică această meserie.

– Cum ai explica cuiva ce faci mai exact, având în vedere că percepția publicului ar putea să fie diferită față de realitate?

– Dacă ar fi să descriu într-un singur cuvânt ceea ce facem, ar fi entertainment. Oamenii au această percepție foarte greșită cum că ești acolo doar ca să îți vinzi corpul, pentru că se bazează pe idei preconcepute. Totuși, ceea ce facem noi este mult mai mult decât atât. Uneori ești și psiholog, prietenă, confidentă sau amantă pentru că până la urmă ajungi să îți petreci atât de mult timp acolo și să vorbești cu o mulțime de oameni, iar la un moment intimitatea dintre mine și omul din spatele calculatorului trece la următorul nivel. Ajungi să cunoști acele persoane și să vă împărtășiți întâmplări din viața voastră.

– Ce crezi că ar surprinde o persoană să afle despre această meserie? Ceva care poate te-a surprins și pe tine.

– Ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost încrederea pe care unii oameni pot să o aibă în tine, în sensul de a împărtăși anumite lucruri pe care în mod normal nu le-ar împărtăși cu oamenii din viața lor. Am avut un membru la un moment dat care a spus „noi în viața noastră de zi cu zi suntem un fel de personaje. Purtăm un fel de mască atunci când suntem cu familia noastră, cu prietenii și colegii de muncă”, iar în mediul online, cred eu că atât pentru modele, cât și pentru membri este un mediu în care poți să fii tu însăți, fără perdea. Ai încrederea că poți împărtăși orice și să spui orice fără teama de a fi judecat.

– După cât timp s-a aflat că faci videochat și cum au reacționat apropiații tăi? Te-au perceput diferit?

– Eu și mama mea suntem cele mai bune prietene, așa că a știut de la bun început. Prietenele mele cele mai apropiate au aflat datorită faptului că eu m-am mutat după un an de acasă pentru că eram model independent și și-au dat seama. Nu cred că și-au schimbat părerea despre mine, cele care știu au fost curioase să știe ce se întâmplă și ceea ce fac eu mai exact.

– Descrie, te rog, prima ta zi de muncă!

– Aveam emoții extrem de mari și țin minte că m-am dus foarte îmbrăcată, am avut grijă să îmi pun pe mine cât mai multe straturi de haine pentru că mă gândeam „dacă este cazul să mă dezbrac, să am de unde”. Mai țin minte că am avut un chat privat de aproximativ două ore cu un bărbat, nu mai știu exact detaliile, dar am stat foarte mult de vorbă cu el. În momentul în care am văzut că sunt și oameni cu care poți să stai de vorbă, deși eu mă pregătisem cumva sufletește pentru că, fiind un domeniu adult, trebuie să mă dezbrac, să fac mult mai mult decât să stau de vorbă cu cineva și cumva cred că domnul respectiv m-a ajutat foarte mult.

În caz contrar, dacă aș fi avut doar chat-uri private în care ar fi trebuit doar să mă dezbrac m-aș fi panicat puțin. Dar după prima zi, a fost destul de bine și nu am mai avut emoții atât de mari.

– Ți-ai format un grup de membri fideli? Dacă da, care este cel mai predominant tipar pe care îl ai?

– Da, am un grup de membri fideli. Eu nu mai intru atât de des ca și înainte, intru online doar câteva zile pe lună.

Nu știu dacă neapărat este un tipar, însă membrii pe care îi am acum și cu care țin legătura, îi pot numi prieteni. Mă bucur că încă mă vizitează chiar dacă intru online de câteva ori pe lună, ne este dor unii de alții și sincer, mă bucură faptul că se întorc.

Le ascult problemele și împărtășim lucruri personale, nu știu dacă neapărat lucruri care sunt prea intime, pentru că până la urmă lucrurile intime le împărtășești și cu prietenii tăi apropiați, dar uneori sunt gânduri ascunse care poate și nouă când le rostim avem impresia că nu ar trebui să fie spuse nimănui.

– Cum crezi că va fi afectată industria videochatului de platformele noi apărute, spre exemplu OnlyFans sau VR?

– Nu știu dacă neapărat va fi afectată, eu îl consider un lucru bun deoarece la un moment dat, această industrie o să ajungă la o anumită saturație și este foarte greu ca model online să te tot reinventezi pentru că o să ajungi să te blochezi, rămâi fără soluții.

De exemplu, cred că OnlyFans este o modalitate foarte bună de a avea un venit offline și de a rămâne în contact cu membrii pe care nu îi mai vezi atât de des cum îi vedeai înainte. Nu mai petreci atât de mult timp în fața camerei, ca să devii un model cât de cât cunoscut trebuie să petreci foarte multe ore online.

– Această industrie te-a ajutat să îți descoperi mai bine propria feminitate?

– Cu siguranță, da. Eu am intrat în această industrie la vârsta de 19 ani, la șase luni după ce mi-am pierdut virginitatea și încă îmi era rușine de corpul meu și de sexualitatea mea. Mi-a fost foarte greu să trec peste acel prag al fricii, iar în momentul în care am trecut, atât mental cât și fizic, am simțit că este o lume nouă pentru mine. A început să îmi placă foarte mult și să mă descopăr pe mine și corpul meu, iar acest lucru m-a schimbat foarte mult în bine.

– Ai avut vreodată motive să te simți în pericol sau inconfortabil în online?

– În pericol nu m-am simțit niciodată, iar inconfortabil probabil că da. Poate atunci când am primit anumite cerințe pe care inițial nu le-am înțeles și nu știam cum să le fac. Mie îmi place să împac pe toată lumea și să fie mulțumiți indiferent de ceea ce mi s-a cerut să fac. Mereu am încercat să găsesc o cale de mijloc ca să fie bine pentru toată lumea.

– Această meserie ți-a influențat percepția pe care o ai despre bărbați?

– Vorbind cu foarte mulți bărbați zilnic, m-a făcut să îi înțeleg mai bine, iar contrar așteptărilor pe care le-am avut, am fost bucuroasă să aflu că bărbații nu se gândesc doar la sex. Prin urmare, mi-am schimbat percepția în bine despre ei.

– Cum balansezi o relație față de meseria pe care o ai, este mai complicat decât dacă ai fi lucrat într-un alt domeniu?

– Cel mai greu, atunci când ai o relație, este să îi explici persoanei respective ceea ce faci tu de fapt. M-am pus de multe ori în locul unui bărbat și mă gândeam „dacă ar fi să am o relație cu o fată care face videochat, cât de deschis la minte să fiu încât sa accept chestia asta?”, mai ales atunci când nu înțelegi pe deplin. Este foarte greu de explicat pentru că trebuie să găsești un echilibru, nici să nu îi spui prea multe, dar nici prea puțin încât să îl induci în eroare. Trebuie să fii sinceră și el sa aibă încredere în tine.

Nu am avut prea multe relații până acum, nu toți știau cu ce mă ocup deoarece puținii cărora le-am spus au fost mai mult curioși, dar nefiind relații serioase, nici nu am putut să mă aștept la altă reacție din partea lor.

Relația în care sunt de aproape un an a fost destul de dificilă la început din cauza că nu știam cum să îi explic mai exact că acesta nu este un job normal de la ora 9:00 până la ora 17:00 în care vin și plec, uneori trebuie să stau mai mult sau să vin mai repede, nu pot răspunde la telefon de fiecare dată când mă sună, mi-a fost greu să îi explic faptul că nu sunt la fel de disponibilă cum aș fi fost dacă aș fi avut alt loc de muncă.

– În afară de veniturile financiare, ce alte beneficii ți-a mai adus această meserie?

– Mi-am îmbunătățit vorbitul și scrisul în limba engleză. La început, preferam să scriu „romane” decât să vorbesc, deoarece îmi era foarte frică, doar după un an am început să și vorbesc.

Am ajuns să cunosc diferiți oameni și să aflu fel și fel de povești de viață pe care aceștia le au, având vieți, obiceiuri, tradiții și percepții diferite. Iar la cât de timidă și închisă în mine eram înainte, cu siguranță m-a ajutat să fiu mult mai deschisă față de oameni, iar asta s-a văzut în ani.

– Care a fost cea mai mare sumă de bani pe care ai câștigat-o într-o singură zi și cum a decurs ziua respectivă?

– Cea mai mare sumă de bani pe care am câștigat-o a fost acum 2 ani, de Ziua Independenței Americii și țin minte că am căutat prin mall toată ziua un drapel pe care nu l-am găsit, așa că m-am îmbrăcat în albastru, rosu și alb, am avut baloane prin cameră și o sticlă de vin.

Am intrat veselă online și nu era nimeni. Undeva de la ora 21:00 când am intrat până la miezul nopții nu era nimeni, nu am avut trafic deloc. Eram entuziasmată și mă gândeam „Ziua Independenței, o să fie plin de americani, preferații mei, o să ne distrăm împreună”, dar nu era nimeni. Cred că băusem deja jumătate de sticlă de vin singură și m-am hotărât să mai stau puțin, îmi ziceam mie „sigur au ieșit oamenii în oraș cu familiile, cu prietenii”. Iar la un moment dat, în jur de ora 01:00 noaptea, am avut un trafic imens, niciodată nu am avut un trafic atât de mare.

Au început surprizele, eram foarte prinsă în ceea ce făceam și nu mă uitam la încasări deoarece le verific la începutul și finalul zilei. Timp de 3 ore am avut încontinuu chat-uri private și bacșișuri, iar când am terminat undeva pe la orele 4:00-5:00 dimineața și m-am uitat la încasări, am văzut 2.100 de dolari.

Am mai avut perioade când am făcut și mai mult, dar într-o singură zi nu am făcut atât de mult niciodată. Maximul meu a fost de 1.000 de dolari pe zi, iar în ziua aceea am fost a treia sau a patra în topurile site-ului la încasări. Nu am să uit acea zi niciodată!

– Cum decurge o petrecere online cu tematică?

– De obicei, anunț când fac astfel de petreceri și întreb membrii ce idei au și ce vor să facem. Petrecerile le făceam în weekend, fie vineri sau sâmbătă, organizam un fel de „petrecere de băut”, dar cu o anume tematică. După ce alegeam împreună cu membrii tematica respectivă, eu mă pregăteam înainte, îmi alegeam muzica, ținuta și decorul. Încercam să țin petrecerile săptămânal astfel încât să știe despre ele, le trimiteam mesaje tuturor membrilor în care le spuneam să vină, toată lumea este invitată și să aducă băutura lor preferată. Aceasta este și o tactică pentru că bărbații atunci când sunt amețiți, sunt mai dispuși să cheltuie mai mulți bani.

Articolul integral poate fi citit în Monitorul de Cluj.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.