Social

Un bărbat de 65 de ani a fost reținut după ce și-a ucis fratele de 71 de ani

Fotografie de arhivă

Un bărbat de 65 de ani dintr-un sat din Apuseni a fost reținut de procurori sub acuzația că și ucis cu un topor fratele, de 71 de ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu, potrivit unui comunicat transmis, vineri, Agerpres, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

„În data de 20 august, în jurul orelor 14,00, în timp ce se aflau în locuința comună din satul Poienile Mogoș, comuna Mogoș, județul Alba, pe fondul unor discuții în contradictoriu, inculpatul s-a înarmat cu un topor și a lovit-o pe victimă, fratele său, în vârstă de 71 de ani, în zona gâtului, în mod repetat, cauzându-i acesteia leziuni traumatice incompatibile cu viața”, se arată în comunicat.

Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, vineri, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în modalitatea omorului. Bărbatul a fost reținut, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile.

Investigațiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Serviciului Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, ai Poliției Orașului Abrud și Postului de Poliție Mogoș.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.