Administrație

Blajul va avea un heliport de 3 milioane de lei

Helipad on roof top building in Mexico city

Consiliul Județean (CJ) Alba și Primăria municipiului Blaj vor să realizeze, în parteneriat, un heliport, în valoare totală de peste 2,9 milioane lei, care ar urma să fie utilizat atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte și să deservească Spitalul Municipal Blaj, dar și toate urgențele din zona Târnavelor.

Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat miercuri, pe o rețea de socializare, că a semnat, împreună cu președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, Acordul de Asociere pentru realizarea în comun a unui aerodrom pentru elicoptere, un obiectiv de investiții de interes municipal și județean.

„Urmează ca acest Acord să fie validat de către Consiliul Local al Municipiului Blaj și Consiliul Județean Alba. Valoarea investiției, care va fi suportată în cote egale din bugetul local al Municipiului Blaj și bugetul Județului Alba, este de 2.904.000 lei (fără TVA)”, a precizat edilul.

Obiectivul ar urma să fie proiectat și executat până la 1 decembrie 2021.

„La finalul anului 2021, Blajul va avea cel mai modern Heliport din județul Alba. Acesta va fi utilizat atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte și va deservi Spitalul Municipal Blaj, dar și toate urgențele din zona Târnavelor și din județul Alba. Realizarea Heliportului la Blaj se înscrie pe lista parteneriatelor dintre Municipiul Blaj și Consiliul Județean Alba, care au contribuit la dezvoltarea durabilă a întregii zone a Târnavelor și la creșterea calității vieții în comunitatea noastră”, a mai spus Rotar.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.