Economie

Număr record de focare de pestă porcină africană la porci domestici, active în județ

12 focare de pestă porcină africană (PPA) identificate la porci domestici sunt active în județul Alba, acesta fiind cel mai mare număr de focare de la apariția virusului în județ în urmă cu aproape un an.

Potrivit informaţiilor furnizate vineri de către reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), „la nivelul judeţului Alba sunt 12 focare active de PPA, la porcii domestici, în localităţile Cenade, Tăuni, Valea Lungă (2), Glogoveţ, Jidvei, Sântămărie, Biia, Sânmiclăuş (2), Veseuş şi Ciuguzel. Aproape toate focarele sunt concentrate într-o singură zonă, aproape de limita cu judeţele Sibiu şi Mureş. Primele dintre aceste focare au izbucnit la începutul primăverii„.

Trei dintre focare au fost declarate în decursul unei singure zile, în două sate învecinate, Sânmiclăuş şi Biia, a precizat purtătorul de cuvânt al DSVSA, Dragoş Suciu.

De altfel, potrivit unui comunicat transmis, vineri, Agerpres, directorul executiv al DSVSA Alba, Vasile Spînu, a atras atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă extinderea rapidă şi necontrolată a focarelor de PPA în judeţ.

„Semnalul de alarmă trebuie tras având în vedere că în judeţul Alba au fost declarate focare noi de PPA, chiar 3 într-o singură zi (2 focare în localitatea Sânmiclăuş şi unul în localitatea Biia), iar această boală fără tratament produce pagube materiale enorme asupra crescătorilor de porci din judeţul Alba şi nu numai”, a spus acesta.

Potrivit lui Vasile Spînu, pericolul este amplificat în această perioadă de circulaţia necontrolată a porcilor mistreţi în căutare de hrană, astfel că aceştia intră de nenumărate ori în lanurile de porumb şi în culturile de lucernă unde găsesc hrană din belşug. Mulţi din aceşti porci sunt infectaţi şi transmiţători ai virusului pestei porcine africane, o boală mortală, incurabilă care evoluează şi la porcul domestic.

În Alba, prezenţa virusului PPA a fost confirmată în 1 noiembrie 2019 în satul Goieşti, comuna Vidra.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.