Național

Senatorul USR Mihai Goţiu susține că a fost amenințat cu moartea de un pădurar

Senatorul USR Mihai Goțiu susține că pădurarii l-au urmărit și au încercat să-l intimideze, vineri, în timpul documentării tăierii ilegale de păduri din Munții Gilăului, pe valea Someșului Rece, în județul Cluj.

„Ieri, de faţă cu mine, după ce tocmai filmasem tăieri ilegale din judeţul Cluj, omului cu care eram i s-a transmis, de pădurarul care ne-a urmărit toată ziua, «să-și amintească de 2 noiembrie anul trecut», adică de… Sâmbăta Morţilor; pe teren am ajuns după ce am aflat că inspectorii Gărzii Forestiere Cluj au primit ameninţări săptămâna asta de la pădurarii Ocolului Silvic Horea Apuseni (privat), care administrează suprafeţe uriașe în judeţele Alba și Cluj, despre care presa locală (din Alba și Cluj) a scris că ar fi controlat și protejat de deputatul PNL de Alba, Corneliu Olaru (membru și în Comisia pentru Agricultură și Silvicultură din Camera Deputaţilor)”, a spus, sâmbătă, Mihai Goţiu.

Potrivit unui comunicat al USR, pădurarul ar fi angajat al Ocolului Silvic Horea Apuseni.

„Pădurarii l-au urmărit și au încercat să-l intimideze, vineri, 4 septembrie, pe senatorul USR Mihai Goţiu, în timpul documentării unor tăieri ilegale de păduri din Munţii Gilăului, pe valea Someșului Rece, în judeţul Cluj. După ce a descoperit și a filmat cioate care prezintă indiciile unor tăieri ilegale, uneia dintre persoanele care se aflau cu Mihai Goţiu în pădure i s-a transmis (de faţă cu senatorul USR care a filmat o parte din incident) „să-și amintească de 2 noiembrie anul trecut”, dată la care, potrivit Calendarului Ortodox, a fost Sâmbăta Morţilor.

Potrivit informaţiilor preliminarii, pădurarul ar fi angajat al Ocolului Silvic Horea Apuseni SRL, care administrează mari suprafeţe de pădure din judeţele Alba și Cluj, ocol silvic privat despre care presa a relatat că ar fi controlat și protejat de deputatul PNL de Alba Corneliu Olaru, membru al Comisiei pentru Agricultură și Silvicultură din Camera Deputaţilor”, se arată în comunicatul USR.

Mihai Goţiu spune că va sesiza organele competente.

„Evident, voi sesiza oficial Ministerul și Garda Forestieră. Voi solicita un control extins în toată zona. Şi mă voi lupta ca «DNA-ul Pădurilor» să devină cât mai repede realitate. Dar, până atunci, mă bazez și pe sancţiunea voastră: pe 27 septembrie și pe 6 decembrie: La vot! Şi să nu vă mai plângeţi că rămânem fără păduri dacă îi mai votaţi tot pe cei care susţin jefuirea și distrugerea pădurilor, care îi acoperă pe pădurarii de genul celui care a încercat să ne intimideze azi, care blochează DNA-ul Pădurilor și legile anti-hoţie! Şi care se mai și așteaptă să primească pensii speciale pentru «munca» lor »în slujba cetăţenilor»”, arată Mihai Goţiu.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.