Învățământ

Cinci grădinițe din județ vor funcționa săptămâna viitoare în scenariul roșu

Cinci grădinițe din Alba vor funcționa săptămâna viitoare în scenariul 3 (roșu), un liceu și un seminar teologic în scenariul 2 (galben), iar șase unități de învățământ vor trece în scenariul 1 (verde), potrivit unei hotărâri adoptate, vineri, în ședință extraordinară de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Alba.

Președintele CJSU, prefectul Nicolae Albu, a precizat, pentru Agerpres, că au fost aprobate câteva modificări ale scenariilor de desfășurare a orelor față de săptămâna care se încheie, având în vedere solicitările propuse de consiliile de administrație ale unităților de învățământ și de situația ratei de incidență a cazurilor de CoVid-19.

Astfel, vor funcționa pe scenariul 3 (roșu) Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 Alba Iulia, una dintre cele mai mari din județ, Grădinițele cu program normal Galtiu (comuna Sîntimbru), Oiejdea (comuna Galda de Jos), Tibru (comuna Cricău) și Dealu Lămășoi (comuna Albac).

Elevii care frecventează Seminarul Teologic Ortodox Alba Iulia vor trece de pe scenariul 3 (roșu) pe 2 (galben), iar cei de la Liceul Teoretic Teiuș din scenariul 1 (verde) pe 2 (galben).

Vor reveni în sălile de clasă elevii Liceului Tehnologic Ţara Moților Albac, ai școlilor gimnaziale din Blandiana, Stremț, Şugag și ai Şcolilor gimnaziale „Iosif Pervain” și Nr.3 Cugir.

În majoritatea unităților de învățământ este valabilă participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

Potrivit unui ordin comun al ministrului Educației și Cercetării și al ministrului Sănătății, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

În județul Alba, rata este 0,75%. Până vineri au fost confirmate pozitiv cu CoVid-19 în total 1.471 de persoane, din care 25 în ultimele 24 de ore. Au fost declarate vindecate 1.115 persoane, iar 55 au decedat. Numărul cazurilor active este vineri de 301. De la începutul pandemiei au fost prelucrate 70.733 de teste.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.