
Primăria municipiului Aiud anunță că a obținut încă o finanțare nerambursabilă pentru un proiect care vizează refacerea zonei istorice protejate a orașului.
„Zona istorică protejată poate fi refăcută doar printr-o finanțare din fonduri europene. Pregătim deja proiectul pentru exercițiul financiar 2021-2027. În acest sens am obținut finanțare pentru actualizarea proiectului tehnic privind Reabilitarea Zonei Protejate din municipiul Aiud”, afirmă reprezentanții municipalității locale într-o informare publică.
„Fișa de proiect depusă la ADR Centru, pentru finanțare prin Programului Operațional Asistență Tehnică, a fost selectată pentru finanțare, urmând a fi semnat contractul. Valoarea finanțării nerambursabile obținute este de 874.650 lei”, mai precizează reprezentanții Primăriei Aiud.
Comentarii recente