Economie

Vizită inopinată pe Autostrada Sebeș – Turda. Aktor, mustrat de directorul CNAIR

Echipa de monitorizare, condusă de Directorul General al CNAIR, Mariana Ioniță, a făcut marți o vizită inopinată pe pe loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Sebeș – Turda.

Constructorul Aktor a fost luat pe neașteptate, fiind constatate, pe lotul 2 al autostrăzii, „oganizare deficitară, mobilizare slabă, activitate sub cea din graficul de execuție”. Conducerea CNAIR l-a mustrat pe antreprenor, solicitându-i n program zilnic al lucrărilor care va fi monitorizat permanent.

„Echipa de monitorizare a constatat o oganizare deficitară, mobilizare slabă, activitate sub cea din graficul de execuție prezentat și asumat de antreprenor. Conducerea CNAIR a atenționat anteprenorul asupra obligațiilor sale contractuale și a solicitat un program zilnic al lucrărilor care va fi monitorizat permanent”, transmite CNAIR.

Echipa a mers apoi pe lotul 1 al A10, unde constructor este italianul Pizzarotti. Potrivit CNAIR, aici mobilizarea a fost acceptabilă.

„Vizita inopinată a conducerii CNAIR a continuat și pe lotul 1 al Autostrazii #SebeșTurda. Mobilizarea este acceptabilă, dar poate fi îmbunătățită, cu atât mai mult cu cât benefiarul și-a îndeplinit toate obligațiile, chiar și cele financiare. Menționăm că, pe lotul 1, conducerea companiei s-a întâlnit și cu subantreprenorii și prestatorii de servicii pentru a identifica soluțiile necesare în activitatea de pe șantier”, mai arată CNAIR.

Pe lotul 2, se demolează lucrările executate anii trecuți

Asociaţia Pro Infrastructură, ONG care monitorizează lucrările de infrastructură rutieră, a anunţat că pe Sebeș – Turda, lotul 2, s-a trecut la demolarea lucrărilor deja efectuate.

Reprezentanții asociației susțin că lucrările executate în ultimii ani, care nu au fost protejate la timp, sunt acum demolate, pe lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda.

„Pe Sebeș-Turda lotul 2 meșterul Manolis demolează lucrări executate în ultimii ani ce nu au fost protejate la timp. Așa cum am spus în repetate rânduri în ultimele luni, haosul generalizat de pe șantier, mobilizarea necorespunzătoare și managementul dezastruos al grecilor de la Aktor a transformat acest tronson de autostradă într-o veritabilă rușine naţională. În lipsa asfaltului și a sistemului de scurgere a apelor care să protejeze terasamentele, balastul stabilizat sau taluzuri, constructorul este nevoit să refacă din nou și din nou autostrada, asemenea eroului Sisif din mitologia greacă.

Deși contractul este semnat din 2014 cu termen de finalizare în 2016, în ritmul actual de muncă este greu de crezut că tronsonul de autostradă se va finaliza în anul 2021. Ne exprimăm speranţa că Aktor nu va mai obţine contracte de infrastructură de transport în România, fiind evident că nu deţine capacitatea organizatorică și umană să ducă la bun sfârșit proiecte de o asemenea anvergură”, a informat Asociaţia Pro Infrastructură.

Potrivit ultimelor date publicate de CNAIR, la 25 iulie stadiul fizic al lucrărilor de pe lotul 1 era de 89,5% și se menţine angajamentul de finalizare a construcţiei la data de 30 noiembrie 2020. Același termen este asumat în continuare și de constructorul lotului 2, unde construcţia a ajuns la 71,15%. Cele două loturi au în total o lungime de circa 40 de kilometri.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.