Extern

Parisul închide barurile și restrânge activitatea restaurantelor

Barurile din Paris se vor închide de marți, când se vor aplica restricții și restaurantelor și va fi restrânsă la jumătate și asistența în universități, au anunțat luni autoritățile, relatează EFE.

Capitala franceză și trei departamente învecinate au fost declarate în stare de alertă maximă în contextul extinderii noului coronavirus, ca urmare a nivelului ridicat al incidenței pandemiei și a presiunii exercitate asupra spitalelor.

„Epidemia avansează rapid, trebuie să o frânăm acum, înainte ca sistemul sanitar să fie copleșit”, a declarat prefectul Poliției Parisului, Didier Lallement, la o conferință de presă, în care a anunțat noile măsuri ce vor intra în vigoare din 6 octombrie.

Nivelul de alertă maximă a fost decretat deoarece rata de incidență a noului coronavirus în regiunea Paris este de 260 de contagieri la 100.000 de locuitori din 28 septembrie și deoarece 36 la sută din paturile de la terapie intensivă în spitalele din zonă sunt ocupate cu pacienți bolnavi de CoVid-19.

De asemenea, în regiunea Paris există 203 focare de contagiere cu noul coronavirus.

Măsurile anunțate includ închiderea totală a barurilor, în timp ce restaurantele ar putea rămâne deschise cu „îndeplinirea strictă” a noului protocol sanitar, ce va fi detaliat în cursul zilei de luni.

Universitățile vor restrânge asistența fizică cu 50 la sută, deși autoritățile recunosc că studenții nu se contagiază în sălile de cursuri, ci prin contacte sociale.

Se închid de asemenea sălile de sport și piscinele (cu excepția activităților școlare), se interzic orice activități desfășurate în corturi, iar nunțile se vor limita strict la ceremonia de uniune, fără petrecere ulterioară.

Centrele comerciale își vor limita asistența la un client la o suprafață de 400 de metri, pentru a asigura continuitatea activității economice.

Toate aceste măsuri vor oferi autorităților „noi arme” pentru a continua lupta împotriva noului coronavirus, potrivit lui Didier Lallement, care a reamintit că utilizarea măștilor sanitare este obligatorie deja de o lună.

Guvernul a făcut apel la companii să încurajeze telemunca în rândul angajaților în zonele cele mai afectate din Franța, “acolo unde este posibil”, a anunțat ministrul muncii, Elisabeth Borne, într-un comunicat.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.