Politică

USR crede că România trebuie să își reformeze sistemul de educație

Fotografie de arhivă

Uniunea Salvați România pledează pentru „procese autentice de depolitizare și descentralizare” în sistemul de educație, prin desființarea inspectoratelor școlare, dar și pentru regândirea programei școlare.

„Statisticile tot mai îngrijorătoare privind lipsa de performanță a învățământului românesc, dar și noua realitate generată de pandemia de CoVid-19 ne arată că România trebuie să își reformeze sistemul de Educație. O reformă profundă, însă, nu doar de fațadă. Un veritabil restart. Astăzi, de Ziua Mondială a Educației, USR reiterează angajamentele din programul de guvernare care vizează sistemul de Educație: se impun procese autentice de depolitizare și descentralizare, prin desființarea inspectoratelor școlare și transferarea atribuțiilor acestora către consiliile de administrație din școli, alcătuite din profesori, părinți și reprezentanți ai comunității locale”, scriu reprezentanții USR pe Facebook.

Conform aceleiași surse, trebuie luate măsuri pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar.

„Părinții trebuie să poată alege cea mai bună școală pentru copilul lor și, implicit, să aibă un cuvânt de spus în finanțarea acesteia, iar programa școlară trebuie regândită, să avem un curriculum național simplificat, completat de un curriculum suplimentar la decizia elevului sau a școlii. Totodată, trebuie luate măsuri susținute pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar astfel încât să se asigure accesul copiilor la educație de la vârste timpurii și să fie crescută calitatea educației. USR a propus, în acest scop, continuarea și extinderea programului «Şcoală pentru toți» demarat în 2016 cu fonduri europene”, se mai arată în postare.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.