Social

25 de persoane cu CoVid-19, la un centru privat pentru vârstnici

21 de beneficiari și patru angajați ai unui cămin privat pentru persoane vârstnice din satul Șeușa, comuna Ciugud, au fost depistați cu noul coronavirus, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al primăriei, Dan Lungu.

Potrivit acestuia, sunt cazuri cu forme ușoare și medii, unii dintre cei infectați fiind asimptomatici.

Direcția de Sănătate Publică Alba a demarat o anchetă epidemiologică cu privire la acest focar.

Potrivit lui Dan Lungu, Comitetul Local pentru Situații de Urgență urmează să se întrunească după ce, la rândul său, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba va avea, miercuri, o ședință extraordinară.

Comuna Ciugud avea, până la izbucnirea acestui focar, cea mai ridicată incidență din județ la 14 zile (cazuri noi la mia de locuitori), respectiv 4,49. O comună de peste 3.100 de locuitori, în Ciugud au fost depistate, în ultimele două săptămâni, 14 cazuri de CoVid-19. În unele dintre satele componente nu a fost înregistrat niciun caz.

În Alba sunt, în acest moment, mai multe focare de CoVid-19, numărul cazurilor active depășind 600, în condițiile în care de la începutul pandemiei au fost testate pozitiv peste 2.000 de persoane.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.